Dambovitapenet, Liga 4 / O etapă programată în Vinerea Mare, de la ora 17.00 – oră de intermediară, dar pentru că duminică nu se joacă în campionatul județean (n.r. etapa din Onoare a fost devansată pentru sâmbătă la matineu)! Va fi runda în care Străjerii și Roberto vor ajunge la un numitor comun, în ceea ce privește numărul de meciuri, pentru că târgoviștenii vor ”sta”, în vreme ce liderul se deplasează la Brezoaele, unde este programat, credem noi, ”meciul zilei”! Dar să vedem programul complet al rundei, clasamentul la zi și meciurile etapei viitoare, după care vom trece la predicții și scurte comentarii.
Etapa a 26-a, 22 aprilie, ora 17.00
Recolta Gura Șuții - Urban Titu
CSM Fieni - Voința Crețu
St.Roșu Colacu - Viitorul Răzvad
Voința Vișina - Viitorul Voinești
FC Brezoaele - Roberto Ziduri
Flacăra Șuța Seacă - Progresul Mătăsaru
Unirea Ungureni - Unirea Bucșani
Străjerii Târgoviște și ACS Burduca stau
Clasament
1.Ziduri 22 20 2 0 96-13 62
2.Străjerii 23 19 3 1 89-17 60
3.G.Șuții 21 13 3 5 71-33 42
4.Crețu 22 13 2 7 58-38 41
5.Brezoaele 22 11 7 4 52-27 40
6.Voinești 22 11 6 5 60-36 39
7.Ungureni 22 12 1 9 80-58 37
8.Fieni 22 8 4 10 50-61 28
9.Titu 22 7 6 9 49-46 27
10.Bucșani 22 6 5 11 46-59 23
11.Răzvad 22 6 3 13 34-54 21
12.Șuța Seacă 22 6 3 13 31-67 21
13.Vișina 22 5 2 15 24-66 17
14.Mătăsaru 21 4 3 13 37-96 15
15.Colacu 22 4 2 16 36-84 14
16.Burduca 22 4 2 16 26-84 14
*Gloria Cornești s-a retras din campionat și conform regulamentului toate rezultatele i-au fost anulate.
Etapa viitoare, etapa a 27-a, 30 aprilie, ora 11.00
Unirea Ungureni - Recolta Gura Șuții
Unirea Bucșani - Flacăra Șuța Seacă
Progresul Mătăsaru - FC Brezoaele
Roberto Ziduri - Străjerii Târgoviște
ACS Burduca - Voința Vișina
Viitorul Voinești - St.Roșu Colacu
Viitorul Răzvad - CSM Fieni
Voința Crețu - Urban Titu
FC Brezoaele - Roberto Ziduri
Este, probabil, meciul zilei, jocul de care se leagă în mare măsură situația din fruntea clasamentului; cel puțin până la duelul direct, care se va juca pe 30 aprilie, în etapa a 27-a! Cum liderul pare că știe să abordeze fiecare meci cu luciditade, ieșind din impas de fiecare dată, credem că va găsi și sâmbătă soluția unei evoluții care să-i păstreze avantajul până la derbiul din runda viitoare: deci X2!
Recolta Gura Șuții - Urban Titu
Într-o altă conjunctură, ar fi fost un cap de afiș, dar după cum arată clasamentul, în urma evoluțiilor din prima parte a sezonului, nu rămâne decât un simplu meci de clasament, la finele căruia gazdele speră să rămână pe podium, dar cu o singură condiție: să părăsească terenul neînvinși! Ceea ce pare, până la urmă, realizabil: adică 1X.
CSM Fieni - Voința Crețu
Încă un meci, credem noi, tot de X2, mai ales că oaspeții vin după ”dușul rece” , când au plecat ”steagul”, în fața celor de la Colacu! Cu siguranță că ”muntenii” vor încerca să confirme victoria din runda trecută (2-0 la Titu), așa că n-ar fi exclusă remiza!
Voința Vișina - Viitorul Voinești
În fine, vom merge tot pe aceeași variantă, cea de X2, pentru că Viitorul rămâne revelația sezonului, ultimele rezultate venind ca o confirmare a evoluțiilor echipei de pe valea Dâmboviței!
St.Roșu Colacu - Viitorul Răzvad
În tentativa evitării retrogradării, gazdele vor încerca să-și mai treacă în cont încă 3 puncte, în fața unui adversar ”abordabil”, mai ales că ”ofensiva de primăvară” a ”stegarilor” a dat roade până acum. Deci solist 1...
Flacăra Șuța Seacă - Progresul Mătăsaru
Cu doar 21 de puncte, ”croații” nu pot sta liniștiți, cel puțin în fața unui adversar care caută, în disperare, un ”colac de salvare”! Greu de crezut că oaspeții vor putea mai mult decât limitarea scorului, așa că de ce nu încă un meci cu solist 1!
Unirea Ungureni - Unirea Bucșani
Un meci de mijlocul clasamentului, un meci de rămânere/pătrundere în prima jumătate a clasamentului, dar cu ceva procente în plus pentru amfitrioni: 1X...
Străjerii Târgoviște și ACS Burduca stau