Gabi Paraschiv - „Lista rămâne deschisă, atât la sosiri, cât şi la... plecări!” Și tot el a declarat: „O spun cu mâna pe inimă, trebuie să facem totul pentru a readuce în tribunele stadionului acele... 3-4000 de spectatori, pe care le aveam meci de meci!"
Astăzi, la încheierea perioadei de pregătire centralizată, Flacăra Moreni va susţine încă un meci amical, pe terenul de la Pompieri, în compania prahovenilor de la CS Păuleşti (locul 2, în Liga A) * „În general, sunt mulţumit de ceea ce am reuşit în cantonament, unul pe alocuri chiar... spartan, dar altfel nu putem pregăti noul sezon. Cu două excepţii - Alin Neguţ şi portarul Mădălin Sârbu - care au răcit puţin, restul de 23 de jucători au... scăpat „cu bine”! Urmează o serie de meciuri de pregătire, după care vom trage linie. Lista rămîne deschisă, atât la sosiri, cât şi la plecări! S-ar putea să ne mai despărţim de 2-3 jucători din vechiul lot, dar la fel de bine, la „uşă” bat încă vreo 4-5, care vor fi testaţi miercuri, în amicalul cu Viitorul Voineşti (n.r - doi atacanţi, doi portari şi un fundaş). Şi fiindcă vorbim de noutăţi, haideţi să-i notăm pe cei veniţi, care de astăzi (n.r. - de ieri), sunt jucătorii Flacărei Moreni: Robert Chiran - portar (Şc.de Fotbal N.Dobrin), Alexandru Oae (CS Cornu), Liviu Grigore (Chindia juniori) - ambii fundaşi, Alexandru Neacşu (Unirea Ungureni) - mijlocaş, plus doi juniori morenari - Mugurel Pastramagiu - fundaş şi Andrei Trifescu - mijlocaş. Nea Tinel, ar mai fi de notat faptul că am avut poate una dintre cele mai bune perioade de cantonament centralizat - chiar dacă am efectuat-o acasă, dar am beneficiat de condiţiile excelente - cazare, masă, bază de pregătire... aşa că le mulţumim tuturor”, ne-a declarat Gabi Paraschiv. Nu puteam încheia, fără a-i solicita încă un răspuns, pe care cu siguranţă mulţi îl aşteaptă: care este obiectivul Flacărei Moreni în primăvară? „ În primul rând şi o spun cu mâna pe inimă, trebuie să facem totul pentru a readuce în tribunele stadionului acele... 3-4000 de spectatori, pe care le aveam meci de meci! Când joci cu tribunele goale şi pe deasupra mai eşti şi... fluierat, parcă n-am fi pe bătrâna arena, altădată... plină! La fel de bine avem un obiectiv clar: formarea unui lot tânăr şi competitiv, pe care să ne baăzăm şi în sezonul viitor! Dar până la toamnă, suntem obligaţi să schimbăm ceva în bine, altfel riscăm să rămânem... singuri, ceea ce nu ne-ar surâde!”...