1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

meci001aninoasa215FC Aninoasa continuă să fie invincibilă și arată un fotbal de calitate în returul campionatului. Echipa antrenată de Cristi Bălașa a făcut o nouă victimă în deplasare, învingând cu scorul de 1-0, pe Sporting Roșiori, una dintre formațiile puternice ale seriei.

Singurul gol al întâlnirii a fost marcat de Neguț, în minutul 45. Succesul înregistrat cu teleormănenii este al doilea consecutiv pentru dâmbovițeni în acest an pe teren străin după cel de la Podari. Aninoasa și-a îndeplinit cu brio misiunea pe “Municipalul” din Roșiori, iar toată zestrea de puncte a fost acumulată în inferioritate numerică. Jocul a lăsat impresia de la primul fluier al arbitrului că va fi unul de totul sau nimic pentru fiecare dintre combatante. Aninoasa a fost prima care încercat buturile adverse. Pentru început, Maican l-a încercat pe Oprița cu un șut slab (12), iar apoi Calofir a trimis peste din marginea careului mare (21). Aninoasa s-a aflat aproape de deschiderea scorului la jumătatea primei reprize, dar lovitura de cap al lui Maican s-a oprit în transversală. Sporting și-a arătat colții pentru prima dată în minutul 25. În prima fază Priseceanu s-a remarcat excelent la execuția lui Vâlcică, iar pe respingere, Ștefănescu a trimis peste. Tot Priseceanu a salvat o minge periculoasă 13 minute mai târziu, când a reținut foarte bine șutul lui Urâtu.
Neguț, gol de trei puncte!

Pe final de repriză, Aninoasa a rămas cu un om mai puțin pe teren, dar în același timp și-a asigurat toate cele trei puncte puse în joc. Imediat, după ce a trimis un șut bun la poarta lui Oprița (42), Neaga a văzut cartonașul roșu pentru două galbene și lăsat Aninoasa în nouă oameni de câmp. Pe un fond perfect de concentrare, după eliminarea lui Neaga, dâmbovițenii au luat cu asalt poarta adversă, iar pressingul sufocant a dat imediat roade. La ultima fază a primului act, Neguț a adus Aninoasa în avantaj, marcând la colțul scurt, pe lângă Oprița, pe respingerea lui Moșteanu și o recentrare al lui Grigorescu. Cele două echipe s-au aflat aproape de gol și în repriza a doua, dar acesta a lipsit cu desăvârșire. Aninoasa și-a conservat foarte bine avantajul luat în primul act, iar Roșiori a căutat golul în zadar, după ce șuturile lui Călin (49), Sitaru (65), Lătea (67), Vâlcică (80) și Ivănică (90) fie s-au oprit în brațele portarului, fie au trecut pe lângă ținta căutată. Din tabăra Aninoasei, Calofir (64) și Neguț (83) au mai creat emoții la buturile adverse. În urma rezultatului pozitiv înregistrat la Roșiori, Aninoasa a urcat pe locul 4 în clasament, apropiindu-se mai mult ca niciodată de podium. De asemenea, succesul cu teleormănenii va duce elevii lui Bălașa să aibă un moral excelent înaintea duelului local cu Flacăra Moreni, din runda următoare a campionatului.

Sporting Roșiori – FC Aninoasa 0-1 (0-1)

Marcator: Neguț (45).

Roșiori: Oprița – Voicu, Moșteanu, Sitaru, Pâslaru (85 Ciubuc) – Urâtu (86 Flisc), Ivănică, Vâlcică, Ștefănescu – Lătea, Călin. Antrenor: Cristi Negru.

Aninoasa: Priseceanu – Marina, Ștefan, Neaga, Pahonțu – Călinescu (68 Huțușoru), Grigorescu, Enescu (76 Roșciugă), Calofir (86 Dinu) – Maican (60 Coman), Neguț. Antreor: Cristi Bălașa.

Stadion “Municipal”. Spectatori: 200.
Au arbitrat: Iulian Mihai (Râmnicu Vâlcea) – Pompiliu Barbu, Daniela Constantinescu (ambii din Craiova). Observatori FRF: Andrei Simonis (București) și Liviu Coloj (Filiași).
Cartonașe galbene: Ivănică (50)/ Neaga (39, 44), Calofir (55), Grigorescu (87), Priseceanu (88), Roșciugă (90).
Cartonaș roșu: Neaga (44).


Ionuț Parghel

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii