Viorel Moldovan și-a găsit rapid un nou angajament, după despărțirea de Chindia Târgoviște, survenită la 30 iunie. Moldovan se întoarce în Liga a II-a și vrea să repete cu Petrolul parcursul bun cu Chindia, din sezonul 2018-2019, încheiat cu promovarea pe prima scenă a fotbalului românesc.
Moldovan a susținut prima conferință de presă în calitate de antrenor principal la Petrolul, întinsă pe durata a peste 40 de minute. "Sunt aici cu un singur scop, clar și precis. Acela de a face tot posibilul ca la finalul acestui sezon să ne bucurăm împreună pentru promovarea pe prima scenă fotbalistică. Îmi este foame, foarte foame de performanță și cred că tuturor de aici, fanilor, finanțatorilor, tuturor oamenilor care sunt în preajma echipei le este foame. Am convingerea că la finalul acestui sezon vom promova, chiar dacă în momentul de față avem un mic șantier vom face tot posibilul să punem cărămidă cu cărămidă pentru a construi o echipă competitivă, care să își atingă obiectivul la finalul sezonului", a declarat "Comisarul". Dacă își va îndeplini obiectivul, Moldovan va ajunge la a treia promovare în Liga I în cariera sa de tehnician.
Dă-ne LIKE, aici - https://www.facebook.com/DBPNT/ sau înscrie-te în grupul dambovitapenet - https://www.facebook.com/groups/566562406689042/ , pentru a fi la curent cu știrile care te interesează.