Adrian Bogoi venise la Pandurii în octombrie 2017, în locul lui Marcel Ploaie. În tot acest timp, târgovișteanul nu a primit niciun salariu! ”Aştept să intre banii în contul clubului, fiindcă Pandurii a câştigat acele procese cu acţionaţii, şi sper să-mi recuperez restanţele”, a declarat Bogoi pentru ”liga2.prosport.ro”.
Deşi s-a despărţit de Pandurii încă din 20 octombrie 2019, după înfrângerea cu 3-2 de la Sportul Snagov, Adrian Bogoi şi-a reziliat contractul cu echipa gorjeană de-abia în această lună. Cu Adrian Bogoi pe banca tehnică, Pandurii s-a salvat de la retrogradare în ultima etapă a sezonului 2017/2018 și în ediţia trecută, când formaţia gorjeană a terminat pe locul 15. ”Mi-am reziliat, în sfârşit, contractul cu Pandurii. Au fost unele discuţii cu conducerea clubului, care au dus la aceste amânări. Acum, aştept să-mi primesc banii, fiindcă am fost neplătit timp de doi ani! Aştept să intre banii în contul clubului, fiindcă Pandurii a câştigat acele procese cu acţionarii, şi sper să-mi recuperez restanţele. Din păcate, am văzut că situaţia este tot critică la Pandurii. Sper să se redresese şi să revină acolo unde a fost în urmă cu câţiva ani. Eu am fost în iarnă în discuţii cu câteva echipe, încă mai sunt, dar, momentan, nu e nimic concret” (liga2.prosport.ro).