Petrolul Ploiești, Rapid București sau FC Argeș sunt echipe care au mii de suporteri pe meleagurile dâmbovițene, de la Moroeni la Finta și Cornești, de la Târgoviște la Titu și Răcari, respectiv în zona Găeștiului! Așa că vom continua să prezentăm și în această vară știri și programul meciurilor amicale pentru echipele din Liga a 2-a!
UTA Arad. Alte două noutăți în lotul arădenilor: Cristian Buștea (24 ani, mijlocaș, Daco Getica București) și Mirel Bolboașă (29 ani, portar, Petrolul Ploiești).
ASU Poli Timișoara și-a completat lotul cu încă doi jucători, după Sabin Lupu, Răzvan Piţigoi, Dragoş Coroiu şi Adrian Lazăr. Au mai semnat pentru timișoreni Adrian Ungureanu (29 ani, mij,locaș, jucător liber, de la Ripensia) și Mario Contra (19 ani, portar, ACS Poli Timișoara).
Rapid București a ajuns la al cincilea transfer al verii: Rareș Lazăr (20 ani, mijlocaș, CS Mioveni).
Petrolul Ploiești își va prezenta noua conducere - Flavius Stoican - antrenor și Marisu Stan - președinte, luni, 24 iunie. ”Când mergeam pe stadionul din Ploieşti am simţit, într-adevăr, o bucurie, când vezi oamenii că încurajează echipa, chiar şi în momentele dificile” - a declarat Stoican, ca fiind unul dintre motivele pentru care a ales Petrolul. ”Lupii galbeni” vor face două cantonamente - unul la Brașov și altul în Turcia.
Rapid București va avea în sezonul 2019/2020 un buget de 2,5 milioane euro!
Meciuri amicale
Csikszereda M.Ciuc - Viitorul Constanța (27 iun)
Șoimii Șimand - UTA Arad (29 iun)
Concordia Chiajna - Rapid București (29 iun)
Csikszereda M.Ciuc - FCSB (24 iun)
FC Bazoșul Vechi - ASU Poli Timișoara (30 iun)
Rapid București - Chindia Târgoviște (2 iul)
Csikszereda M.Ciuc - Chindia Târgoviște (3 iul)
Csikszereda M.Ciuc - Rapid București (5 iul)
Progresul Pecica - UTA Arad (6 iul)
Malatyaspor - Rapid București (8/10 iul)
U Cluj - PAOK Salonic (12 iul)
CS Hunedoara - ASU Poli Timișoara (13 iul)
UTA Arad - Luceafărul Oradea (13 iul)
Sivassporr - Rapid București (13/15 iul)
Metaloglobus - Olimpic Cetate Râșnov (16 iul)
ASU Poli Timișoara - CS Dumbrăvița (17 iul)
Gazişehir Gaziantep - Rapid București (17 iul)
Metaloglobus - Csikszereda M.Ciuc (18/19 iul)
ASU Poli Timișoara - CSM Reșița (20 iul)
Hapoel Haifa - Rapid București (22 iul)
Szeged-Grosics Akadémia - ASU Poli Timișoara (24 iul)
FC Argeș - Metaloglobus (27 iul)
ASU Poli Timișoara - amical și prezentarea lotului (27 iul)