Comisia Ligii a 2-a, din care face parte şi Marcel Ghergu - preşedintele Chindiei Târgovişte, a stabilit, în cele mai mici amănunte, programul eşalonului secund pentru noul sezon competiţional
Reunită la Bucureşti, săptămâna trecută, Comisia Ligii a 2-a, a pus la punct toate problemele legate de viitorul campionat, urmând ca acestea să fie propuse Federaţiei Române de Fotbal * Comisia - din care fac parte Claudiu Drăgan (UTA), Marius Cociu (ASU Poli), Marcel Ghergu (Chindia), Telu Stancu (CS Mioveni), Auraş Braşoveanu (Dacia Unirea Brăila) şi Cătălin Împăratu (CS Baloteşti) a stabilit datele exacte ale calendarului competiţional 2017-2018 * Prima etapă va avea loc pe 5 august 2017, iar ultima a sezonului pe 2 iunie 2018 * Ultima etapă a returului din acest an programată pe 9 decembrie, după ce se vor fi jucat cele 19 runde ale turului şi încă două din retur * Sunt programate două etape intermediare: pe 23 august şi 8 noiembrie * Prima etapă din 2018 se va juca pe 24 februarie * În 2018 sunt tot două etape intermediare: pe 18 aprilie şi 16 mai * Pe 20 iulie este ultimul termen pentru înscrierea echipelor în ediţia 2017-2018, astfel că pe 24 sau 25 iulie va fi întocmit programul turului * Sunt aşteptate la înscriere 20 de echipe, dar dacă FC Braşov va renunţa, va fi înlocuită de Metalul Reşiţa * În luna august sunt programate următoarele etape: 5, 12, 19, 23 (intermediară) şi 26 * Comisia va propune Comitetului Excutiv al FRF şi un nou sistem pentru desfăşurarea barajului de promovare - menţinere în Liga I.