5 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (1 vot)

marcelgherguDambovitapenet, Liga 2 / Chindia Târgoviște este foarte aproape de o situație dezastruoasă! Nu faptul că echipa se află pe locul 18 - după șapte etape - este aspectul cel mai îngrijorător! Nici pe departe! Astăzi, în cadrul unei emisiuni televizate, la Columna TV, președintele Marcel Ghergu a vorbit despre situația financiară a grupării din Târgoviște!



Chindia este aproape de insolvență! Asta dacă nu se intervine foarte curând pentru deblocarea contului clubului, poprit de ANAF! Întrebarea este cine ar putea să mai intervină atât timp cât Primăria Municipiului Târgoviște a alocat suplimentar în acest an 1,6 milioane de lei care s-au dus deja în salarii și restanțe salariale, iar Consiliul Județean  Dâmbovița (CJD) ar urma să aloce 2 milioane de lei, dar aproape unul dintre cele două s-ar întoarce înapoi la CJD, asta din cauza unui management defectuos pe parcursul anului trecut... Un management care face ca echipa Chindia să fie datoare la CJD peste 700,000 de lei, iar cu dobânzi și penalități la peste 900.000 de lei. 

Pentru a se debloca contul Chindiei este nevoie să se achite aproximartiv două milioane de lei la ANAF! Și chiar și așa, dezastrul nu vine de aici! Din spusele lui Marcel Ghergu, mai există două executări silite, către doi furnizori, în valoare de 500.000 de lei și pentru care nu sunt bani! Iar furnizorii cu pricina au posibilitatea legală de a cere insolvența! 

Mai mult, în cadrul emisiunii TV s-a pomenit chiar și de faliment! De precizat, la momentul de față echipa noastră aproape că nu mai are cu ce să plătească baremurile de arbitraj, de la jocurile de acasă, ceea ce ar împinge și mai rău lucrurile spre colaps!

Președintele Marcel Ghergu a declarat că se fac eforturi uriașe pentru ca echipa să plece la Turnu Severin cu o zi mai devreme pentru meciul cu Viitorul Pandurii Tg. Jiu, dar că la acest moment nu se știe exact care vor fi sursele dinspre care se vor efectua plățile unei astfel de deplasări costisitoare. Mai mult, există riscul ca în viitorul apropiat echipa să se deplaseze la unele meciuri chiar în zilele de joc, asta pentru a se reduce din cheltuieli. 

Aceste aspecte sunt de-a dreptul îngrijorătoare și ne fac să ne întrebăm, realist, dacă echipa noastră are puterea de a ajunge fără insolvență sau alte aspecte mai grave, măcar în pauza de iarnă, atunci când s-ar (mai) putea redresa echipa ca urmare a alocărilor bugetare pe anul 2025 dinspre asociați, în speță Primăria Târgoviște și CJD! 

 

_______________
INFO
Te poți înscrie în grupul nostru de facebook, pentru a fi la curent cu toate știrile care apar, în fiecare zi! Click pe linkul alăturat: https://www.facebook.com/groups/566562406689042/

€ / Avem nevoie și de sprijinul tău! Pe 1 decembrie 2024, vom împlini 12 ani de la înființare! www.dambovitapenet.ro este un proiect independent, susținut doar din resurse proprii! Orice sprijin este binevenit! Poți face donații prin linkul de mai jos! Mulțumim, tuturor!

Paypal
http://dambovitapenet.ro/paypal

Revolut
revolut.me/andreihavc sau prin 0727.018689

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii