Dambovitapenet, Liga 2 / Cătălin Golofca a făcut parte câteva luni din lotul Chindiei, în perioada iulie 2023 - ianuarie 2024. Văzut ca o soluție ofensivă pentru club, Golofca a ajuns rezervă din primul minut de la venirea lui Diego Longo. În iarnă a avut loc un conflict deschis cu antrenorul, după care jucătorul și-a reziliat înțelegerea.
"La Chindia am venit cu sufletul deschis, am vrut să ajut, am venit să promovăm. Am întâmpinat probleme, dar nu de la început. Au apărut pe parcurs, întâi cu banii, apoi cu antrenorul care a venit în noiembrie, Diego Longo. În iarnă am decis să fac eu un pas înapoi, am renunțat la salariile până la finalul contractului și am semnat rezilierea. Nu avea rost să întreținem o situație conflictuală. Nu m-am înțeles cu antrenorul. Să stau șase luni pe bară, să nu prind lotul? Nu am vrut să accept așa ceva. Am avut oferte din Asia, dar era departe de casă, am doi copii, am decis să stau cu familia și să aștept să se termine campionatul", a vorbit Golofca pentru ProSport.
În prezent, jucătorul ar avea oferte de la formații de Liga a 2-a din țară, pentru stagiunea 2024-2025.
_______________
INFO
Te poți înscrie în grupul nostru de facebook, pentru a fi la curent cu toate știrile care apar, în fiecare zi! Click pe linkul alăturat: https://www.facebook.com/groups/566562406689042/
€ / Avem nevoie și de sprijinul tău! Pe 1 decembrie 2023, vom împlini 11 ani de la înființare! www.dambovitapenet.ro este un proiect independent, susținut doar din resurse proprii! Orice sprijin este binevenit! Poți face donații prin linkul de mai jos! Mulțumim, tuturor!
Paypal
http://dambovitapenet.ro/paypal
Revolut
revolut.me/andreihavc sau prin 0727.018689