1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

celea2022augDambovitapenet, Liga 2 / Chindia încheie anul într-o situație disperată, pe locul 11 în Liga a 2-a și amenințată cu depunctări, plus litigii numeroase în instanțele civile. Totul, în urma unui management defectuos, din partea unor personaje instalate politic și fără competențe pentru nivelul la care și-ar dori suporterii să fie Chindia.



Vorbim despre Andrei Cordoș și Lorin Petrescu, primul demis după trei luni și jumătate, al doilea cu șanse minime de a începe noul an în funcția executivă.

Zilele trecute, Daniel Celea, printre puținii jucători fără memorii, s-a adresat CNSL pentru a-și recupera banii. "E vorba de 20.000 lei la Celea, avem o înțelegere cu el, va primi banii în ianuarie", s-a exprimat Petrescu în conferința de ieri. În realitate, din informațiile noastre, 100% sigure, lui Celea i s-a promis constant în ultimele patru luni că va primi banii, salarii din aprilie și mai.

Alt caz: Godberg Cooper a notificat clubul de curând cu privire la plata restanțelor. Chindia l-a asigurat că pe 22 și pe 29 decembrie vor fi făcute plățile, care însumate ajung la 21.000 lei. Până la ora redactării acestui material, din informațiile noastre, Cooper nu primise niciun leu.

 

______
INFO
Te poți înscrie în grupul nostru de facebook, pentru a fi la curent cu toate știrile care apar, în fiecare zi! Click pe linkul alăturat: https://www.facebook.com/groups/566562406689042/

€ / Avem nevoie și de sprijinul tău! Pe 1 decembrie 2023, vom împlini 11 ani de la înființare! www.dambovitapenet.ro este un proiect independent, susținut doar din resurse proprii! Orice sprijin este binevenit! Poți face donații prin linkul de mai jos! Mulțumim, tuturor!

Paypal
http://dambovitapenet.ro/paypal

Revolut
revolut.me/andreihavc sau prin 0727.018689

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii