1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

chindiabuzau2023augDambovitapenet, Liga 2 / Unul dintre puținii jucători ”trup și suflet” lângă Chindia în ultimii (mulți) ani, mai precis opt la număr, a ales să se despartă astăzi de clubul unde a crescut, dar care l-a neglijat și chiar batjocorit, după retrogradarea din mai, în eșalonul secund.



Neplătit și folosit prea puțin față de cât ar fi meritat, Andrei Șerban și-a găsit dreptatea la Comisiile FRF, acolo unde au ajuns peste 20 de foști antrenori și jucători din sezonul trecut. CNSL l-a declarat pe jucător liber de contract și astfel încetează o înțelegere care data din 2015, pe vremea când mijlocașul abia împlinise 15 ani.

Ulterior, Șerban a numărat peste 100 de meciuri în 6 sezoane la nivelul primelor două ligi din România, plus Cupa României.

Decizia de astăzi nu este definitivă, clubul putând face recurs în cinci zile. Chindia va fi obligată și la plata restanțelor salariale, fiind aproape imposibil de crezut că vreo comisie, vreodată, va întoarce decizia de astăzi.

Curios sau nu, de la meciul din Cupă cu Hermannstad, clubul Chindia nu a mai avut nicio postare! Ca să nu mai spunem că nu a oferit nicio explicație pe marginea acestei situații incredibile! Ca multe altele, de altfel! 

Click pe poză, pentru mărire!
serban0000k

______
INFO
Te poți înscrie în grupul nostru de facebook, pentru a fi la curent cu toate știrile care apar, în fiecare zi! Click pe linkul alăturat: https://www.facebook.com/groups/566562406689042/

€ / Avem nevoie și de sprijinul tău! Pe 1 decembrie 2023, vom împlini 11 ani de la înființare! www.dambovitapenet.ro este un proiect independent, susținut doar din resurse proprii! Orice sprijin este binevenit! Poți face donații prin linkul de mai jos! Mulțumim, tuturor!

Paypal
http://dambovitapenet.ro/paypal

Revolut
revolut.me/andreihavc sau prin 0727.018689

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii