Dambovitapenet, Liga 2 / ieri, în cadrul conferinței de presă susțiunută de conducerea Chindiei Târgoviște, antrenorul Dragoș Militaru a spus care va fi programul amicalelor pentru Chindia Târgoviște! Primul joc va avea loc la București, în data de 8 iulie, atunci când echipa noastră va juca în fața celor de la Unirea Slobozia.
Apoi, în cantonamentul de la Brașov sunt prevăzute alte trei jocuri de verificare., în data de 12 iulie, cu Alexandria, pe 15 iulie cu o echipă de Liga a 2-a sau a 3-a, iar pe 19 iulie, cu Ceahlăul Piatra Neamț.
La întoarcerea din cantonament, Chindia va mai susține două jocuri, pentru care nu s-au stabilit, deocamdată, adversarii. Sunt discuții cu Metaloglobus.
Antrenorul Dragoș Militaru a mai spus că își dorește ca cele două meciuri să fie în zile consecutive, vineri și sâmbătă.