Dambovitapenet, Juniori / Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița, prin Comitetul de Urgență, a răspuns așa cum era de așteptat, după acel rezultat pe care niciun om al fotbalului nu îl poate justifica: 0-50, îmtre Mătăsaru și Titu! Rămâne de văzut ce se va întâmpla în jocul de sâmbătă, între Titu și Bucșani, atunci când gazdele au nevoie de o victorie la cel puțin 11 goluri diferență.
”În conformitate cu dispoziţiile art. 43 din Statutul Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița, Comitetul de urgenţă, compus din Ciprian PRISĂCARU - Preşedinte AJF DB și Marian ȘTEFAN - Vicepreşedinte AJF DB, în lipsa domnului Ciprian Ionuț DRĂGĂNESCU – reprezentant Liga 4 – parte direct implicată în subiectul ședinței:
* Având în vedere situația din competiția județeană destinată juniorilor U19 acolo unde egalitatea dintre primele două clasate, Străjerii Târgoviște și Urban Titu, duce la o goană după rezultate astronomice, așa cum s-a întâmplat sâmbătă 04.06.2022 la jocul Progresul Mătăsaru – Urban Titu scor 0-50 (?!), joc suspect de încălcarea principiilor de integritate a meciurilor și manipularea rezultatului;
* Pentru a nu duce în derizoriu o competiție pe care ne-o dorim respectată și abordată cu demnitate;
* Pentru a evita rezultate penibile, demne de partea negativă a Cărții Recordurilor;
* Pentru a da șanse egale tuturor competitorilor și pentru a-i putea educa corect pe tinerii fotbaliști;
Cu unanimitate de voturi
HOTĂRĂȘTE
Art. 1 Retrage invitația echipei Urban Titu – U19 de a participa la competiția Cupa AJF Dâmbovița, astfel, jocul dintre Străjerii Târgoviște U19 și Urban Titu U19, programat marți 7 iunie, nu se va mai disputa;
Art. 2 Se modifică Regulamentul de desfășurare a Campionatului județean al juniorilor U19, sezonul 2021/2022, în ceea ce privește criteriile departajare, după cum urmează:
a) În cazul în care, după disputarea ultimei etape din campionatul regular al juniorilor U19, primele două echipe clasate se vor afla la egalitate de puncte în clasamentul final, având în vedere faptul că în acest sezon s-au desfășurat doar jocurile din retur, pentru departajarea acestora și pentru a desemna echipa campioană județeană U19, următorul criteriu nu va mai fi golaverajul, ci se va organiza o finală între cele două, pe teren neutru (sintetic - Complex Natație Târgoviște), în data de marți 14 iunie 2022, ora 18.00;
b) În cazul în care după 90 de minute rezultatul va fi egal, se va trece la executarea loviturilor de departajare, câte cinci pentru fiecare echipă și daca va fi cazul, in continuare câte una, alternativ;
c) Câștigătoarea acestui joc va fi desemnată campioană județeană U19 și va primi trofeul de campioană județeană;
Art. 3 Se însărcinează Comisia de Disciplină și Etică pentru a analiza această speță, în ședința extraordinară de marți 07.06.2022, ora 16.00, la sediul asociației, la care sunt convocați președinții si antrenorii celor două cluburi implicate, dar și întreaga brigadă de arbitri.
AJF Dâmbovița nu este de acord cu lipsa de respect față de competiție și nu va tolera derapaje sau implicarea oficialilor pentru a influenţa rezultatul unui joc într-o manieră incompatibilă cu etica sportivă şi principiile de conduită, în schimb va încuraja întotdeauna o competiție curată, ce are ca principal scop respectul față de toți participanții.”