Astăzi, de la ora 17.30, Flacăra Moreni și Recolta Gura Șuții debutează în Cupa României - prima în deplasare, a doua pe teren propriu, în prima fază a Cupei României. Vă prezentăm și brigăzile de arbitri de la cele două meciuri!
Dacă ”lupii” luii Gabi Paraschiv sunt deja obișnuiți cu atmosfera de ”sus”, Recolta Gura Șuții debutează în faza națională a Cupei României și trebuie să recunoaștem că are șanse reale de calificare. Cu doar 10 zile în urmă, Recolta și Real Bradu s-au (mai) întâlnit, pe același teren, într-un meci amical, încheiat nedecis, 1-1. Ei bine, astăzi, remiza este exclusă și credem că Marius Rotaru - noul antrenor al Recoltei, știe că primul lucru pe care trebuie să-l facă băieții lui este să înscrie, pentru că prelungirile nu sunt nici pe departe o garanție a calificării.
Meciul de la Gura Șuții va fi arbitrat de o brigadă covăsneană, avându-l la centru pe Cristian Moldoveanu (Sf.Gheorghe), iar la cele două linii pe Bela Hunor Recsenedy (Sf.Gheorghe) și Levente Ungvari (Haghig/CV). Observator FRF: Cristian Nica (Ploiești).
Flacăra Moreni se deplasează la Blejoi, unde va întâlni o viitoare colegă de serie, nou promovată în Liga a 3-a. Ambele echipe și-au reluat pregătirile pentru noul sezon, susținând meciuri amicale, ambele fiind învinse. CS Blejoi a pierdut cu Petrolul Ploiești, scor 4-0, în vreme ce Flacăra a fost învinsă de alte două echipe: 1-2 cu CS Cornu, respectiv 3-5 cu Astra II Giurgiu. Să mai notăm faptul că ”lupii galbeni” vor fi însoțiți la Blejoi de galeria de la ”Peluza SUD Moreni”. Arbitrează: Octavian Ciucanu - Pavel Cojocaru și Claudiu Șchiopet (toți din Brașov). Observator FRF: Adrian Peiu (Urziceni).
Nicio brigadă dâmbovițeană deleagată la cele 38 de meciuri ale primei faze! Singura prezență dâmbovițeană, este Dumitru Nistor (Moreni) - obsevator la meciul de la Rm.Vâlcea: Minerul Costești vs Unirea Bascov.
Foto 1 (facebook - Flacăra Moreni): Ultimele pregătiri înaintea meciului de la Blejoi