După ce, ATENȚIE, echipa din Răcari a fost scutită să joace în turul 3, al Cupei, o nouă decizie „aruncă în aer” fotbalul dâmbovițean! Echipele din Promoție sunt „pedepsite” pentru că au „îndrăznit” să se califice în faza superioară și sunt obligate să joace între ele, într-o etapă… inventată de mai marii din AJF!
„Cele 4 echipe din Liga 6 care au trecut și de etapa a 3-a a Cupei României, faza județeană, sunt puse, abuziv, să joace între ele, pentru a se exclude două pentru că "nu dă bine" la număr pentru următoare etapă, în care urmează să intre și echipele de Liga a 4-a! Vrem să știm și noi pe ce criterii s-a decis să existe o etapă a Cupei României, doar cu 4 echipe, fiind nevoiți să jucăm cu echipe din Liga a 6-a după ce am jucat două meciuri cu echipe de Liga a 5-a!? Oare, regulamentar, etic, nu ar trebui ca în etapa cu numărul 4 să evolueze toate echipele rămase în competiție???” - este postarea preluată de pe pagina de facebook a celor de la Cetatea Târgoviște.
Fără prea multe comentarii, ne alăturăm și noi acestui demers și întrebăm: cine le dă dreptul domnilor de la AJF să își bată joc de fotbal? De munca oamenilor? De ce o echipă a fost scutită să joace în turul 3 și acum patru echipe sunt forțate să se bată…între ele?
Dragi oameni din fotbal! A sosit timpul să spuneți STOP acestor abuzuri! Le numim așa pentru că nu ne aducem aminte să existe vreun regulament care să prevadă o astfel de bătaie de joc... Englezii l-ar... "desființa" pe un astfel de om, dacă ar proceda așa în Cupa Angliei!
PS: Să nu omitem ceva! În turul trei a fost programată o echipă satelit, deși regulamentul Cupei României interzice asta! Mai mult, cei lăsați să joace l-au agresat pe arbitrul jocului!