Comparând cele două echipe, prin prisma loturilor şi... financiar, balanţa se înclină clar, către târgovişteni * „Chindia poate să piardă doar atunci când nu doreşte să câştige!”
Nu este doar o părere personală, ci una împărtăşită până şi de colegii de la „ilfovsport.ro”, după meciul de la Clinceni, disputat zilele trecute în Liga a 2-a! * Mai departe, continuând şirul comparaţiilor, rezultatele directe sunt şi ele de partea Chindiei: 6 meciuri jucate - două victorii pentru Academica şi patru pentru târgovişteni (golaveraj 8-12)
Sezonul 2012-2013: 3-1 (a) şi 3-2 (d) pentru Clinceni
Cupa României 2016: 2-1 (a) pentru Chindia, după prelungiri
Sezonul 2016-2917: 2-0 (d) şi 3-1 (a) pentru Chindia
Sezonul 2017-2018: 2-0 (d) pentru Chindia
Meciul de astăzi este, dacă vreţi, o revanşă pentru ilfoveni, însă la potenţialul de care dispune Chindia, după un parcurs excelent în ultimele meciuri jucate, şansele sunt tot de partea trupei lui Nicu Criotoru. Singur, există şi o variantă de... „avarie”: faptul că nici până la ora actuală, Chindia nu dispune de un stadion modern, care să-i permită disputarea meciurilor din Cupa României pe teren propriu - datorită televiziunilor (!) şi desigur a regulamentului competiţie , ne duce cu gândul la o idee pe care totuşi n-am vrea s-o împărtăşim, deocamdată... * Oricum, Chindia pleacă cu prima şansă, chiar dacă Cupa României este o competiţie a „surprizelor”! * Părerea noastră este că meciul este de unul „+2,5 goluri în meci”, cu „+1,5 goluri pentru Chindia”, sau mai simplu „X2&2+ în meci”... * Alegeţi şi... „culegeţi”! Şi totuşi, noi credem că „MMD2”! * Meciul, programat de la ora 14,30 - stadion Clinceni - Arena 1, va fi condus de Dan Botescu (Bucureşti) ajutat la cele două linii de Ionuţ Bobe (Videle) şi Ionuţ Dumitru (Gherghiţa, PH). Rezervă: Dragoş Istrate (Bucureşti). Observatori FRF: Zoltan Tamaş (Od.Secuiesc) şi Sorin Cojocaru (Bucureşti)
Foto: Clinceni vs Chindia 0-2 („ilfovsport.ro”)