1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

miculajaxMeciul cu Dinamo, venită cu Cătălin Hîldan titular (care, alături de Cezar Dinu contribuise direct la promovare), a fost și ultimul pentru Dan Mielușică și Sică Bârdeș în tricourile Chindiei - plecați în Trivale, la schimb cu Onisemiuc și Marcel Ghergu. Acesta a fost începutul destrămării echipei și a migrației jucătorilor și antrenorilor către Pitești!

 

Meciul cu Dinamo, programat în etapa a 11-a, încheiat cu o remiză - după vreo doi ani de victorii consecutive pentru Chindia, pe propriul teren, n-a fost pe placul celor prezenți în tribune. Primii care au reacționat au fost membrii galeriei ”Comando Dracula”, care i-au apostrofat pe jucători, lucru care nu a fost pe placul lui Gheorghe Chivu care, într-un exces de zel, se urcă pe gardul împrejmuitor, încercând să se răfuiască cu fanii. Subsemnatul intrevine, aplanând conflictul dar, după meci, sunt demis din funcția de ofițer de presă, de către patron!

Chindia Târgoviște - Dinamo București 1-1 (0-0)

Au marcat: Gâlmencea (min.67 din 11m), respectiv Coporan (52).

Au arbitrat: Sorin Corpodean (Alba IUlia)- Iosif Olah (Sf.Gheorghe) și Ion Constantinescu (Craiova). Obs.FRF: Ion Crăciunescu (Rm.Vâlcea). La tineret-rezerve: 2-2 (Cl.Moldovan, Andreșel - Cezar Dinu 2)

Chindia: Jipa - Reghecampf, Țermure, Gîlmencea (85- Ristea), Mielușică - Aliuță (46- Luca), Bogoi, Bălașa, Dumitrașcu (70 - Godeanu) - Bîrdeș (cpt), B.Liță. Antrenor: Silviu Dumitrescu.

Dinamo: Prunea (cpt) - Contra, Bodea, Tararache, FL.Bătrînu - Hîldan, Coporan, D.Lupu (17- Macavei), Fl.Petre, Dănciulescu (75- M.Ivan), Ciula (75- Tâlvan). Antrenor: Marian Bondrea.

Prunea scoate in extremis mingea șutată puternic de Bîrdeș (min.6); pentru ca doar 3 minute mai târziu, Sică Bîrdeș să șuteze pe lângă. Dinamo rămâne în zece, prin eliminarea lui Bodea (min.10), - placaj ca la rugbi, asupa lui B.Liță, scăpat singur spre poarta lui Prunea, dar ”câinii” nu se sperie. Jipa (22) scoate de sub transversală, la șutul lui Tararache. Dinamo forțează, Chindia joacă ștres, imagine taxată de galerie și inevitabil cade golul: Contra execută precis un corner, acordat cu... mâna de Țermure, fază scăpată din vedere de central (35) și Coporan îl păcălește pe Jipa, înscriind în colțul lung (0-1) și... tribuna parcă ”ia foc”! Chindia egalează din penalty: Mielușică pătrunde imnpetuos în careu, fiind agățat în suprafața de pedeapsă de Contra (67). ”Gîlmă” pune stăpânire pe balon, luat inițial de Bălașa și șutează cu năduf de la ”punctul cu var”, mingea ieșind din poartă, pe sub plasa scăpată din cârlige, lăsându-l pe arbitru într-un moment de cumpănă înainte de a fluiera gol (1-1). Chiar cu o remiză, Chindia urcă, la 6 puncte de lider - Steaua, urmată de FC Național, tot cu 25p, și Dinamo, Oțelul, U Cluj.

 

 

Dă-ne LIKE, aici - https://www.facebook.com/DBPNT/ sau înscrie-te în grupul dambovitapenet - https://www.facebook.com/groups/566562406689042/ , pentru a fi la curent cu știrile care te interesează.

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii