Școala Gimnazială Valea Lungă Cricov, în colaborare cu Școala Iedera de Jos, organizează în data de 25 mai un inedit simpozion! Scopul acestui eveniment este bine definit, să le insufle copiilor dragostea și devotamentul pentru tradițiile și obiceiurile românești.
Partenerii acestui simpozion sunt: Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Clubul Copiilor Moreni, Asociația ,,Terra RO — SA”, Moreni, Primăria comunei Valea Lungă, Biblioteca comunei Valea Lungă și Comitetul părinților, Școala Gimnazială Cricov -Valea Lungă.
”Păstrarea tradițiilor este o componentă esențială a dezvoltătrii morale, sociale, culturale, spirituale, iar copiii trebuie să fie educati de mici să respecte și să păstreze tradițiile. Tinerele generații nu își cunosc uneori originile și au foarte puține cunoștinte despre tradițiile și obiceiurile locale sau chiar naționale. În plus, tradițiile se transmit de la generație la generație, se învață, fapt care contribuie la formarea și menținerea identității. Acest proiect își propune formarea și dezvoltarea conștiinței unei identități locale, zonale și naționale în rândul elevilor, stimularea creativității literare și artistice a elevilor, sensibilizarea comunității cu privire la necesitatea activităților de voluntariat, dezvoltarea unor atitudini pozitive față de mediul local.”
GRUP ȚINTĂ al proiectului:
-preșcolari;
-elevi din ciclul primar și gimnazial;
-cadre didactice.
DATA ȘI LOCUL DESFĂȘURARII: 25 mai 2019, ȘCOALA GIMNAZIALĂ CRICOV
REZULTATELE AȘTEPTATE:
ELEVI:
• dezvoltarea priceperilor și deprinderilor artistico-plastice și practice, utilizarea în combinații inedite a tehnicilor și materialelor specifice educației plastice și activităților practice.
• creșterea gradului de conștientizare a grupului țintă față de dezvoltarea conștiinței unei identități locale, zonale și naționale
PROFESORI:
• promovarea de noi modele de performanță școlară;
• dezvoltarea abilității profesorilor de a construi un mediu educațional motivant pentru elevi;
• participarea activă a membrilor comunității locale în vederea realizării obiectivelor proiectului.
• creșterea implicării părintilor și a comunității locale în activitățile școlii.