Omul Anului este competiția cititorilor noștri, care au posibilitatea de a-și vota favoriții! Am început concursul în luna octombrie! Când am dat start la dueluri erau 32 de concurenți! Acum au mai rămas patru! Unul dintre ei va deveni OMUL ANULUI, în viziunea cititorilor! Vezi câteva informații despre cei patru, dar și programul duelurilor! Succes!
Alexandru Bodârlan, Sebastian Mănică, Dan Dobrică și Ionuț Vintilă sunt cei patru semifinaliști din competiția Căutăm OMUL ANULUI! A fost un concurs al surprizelor, în care mulți favoriți au fost eliminați. Înainte de programul semifinalelor, să vă spunem câteva cuvinte despre fiecare concurent în parte!
Alexandru Bodârlan este cel mai tânăr concurent, rămas în competiție. Joacă fotbal la Sporting Pitești, acolo unde și-au început cariera jucători de top, ca Andrei Ivan sau Alex Chipciu. A debutat la Moreni și visează să îmbrace tricoul celor de la Dinamo București. Cu Sporting Pitești a ieșit, doi ani la rând, campion național la Juniori.
Sebastian Mănică este unul dintre cei mai îndrăgiți oameni din sportul de pe Cricov. A reușit, într-un timp scurt, să pună bazele unui club sportiv pentru copii. Și nu oriunde, ci la țară, acolo unde puțini se mai încumetă să o facă! Așa că micii sportivi din Valea Lungă pot juca fotbal sau baschet, la alegere, pentru Fortis! Rezultatele clubului nu au întârziat să apară! Mai mult, Sebastian Mănică are grijă de copii tot timpul! Organizează tabere, excursii, cantonamente… spre bucuria părinților, fericiți că cineva se (mai) gândește la cei mici!
Dan Dobrică este profesorul îndrăgit de sport care, pe lângă ceea ce face la școală, pune umărul la promovarea echipei din Valea Mare (Onoare Vest). Dan Dobrică este profesor de sport și cei care îl cunosc spun despre el că e un om dedicat și luptător. Oamenii din Valea Mare se bucură că Dan Dobrică încearcă o nouă promovare cu Valea Mare, din Onoare Vest, în Liga a 4-a. Deocamdată, lucrurile par a fi în grafic!
Ionuț Vintilă este omul care se bucură de cea mai mare notorietate din cei patru, rămași în cursă! De numele lui se leagă unul dintre cele mai frumoase și serioase proiecte din sportul dâmbovițean și… românesc! A pornit de la zero, în Anglia cu… FC România, echipa de fotbal care face furori în ligile mici din patria fotbalului! La început, ”lupii” lui Ionuț Vintilă jucau în parcuri! Acum, când au ajuns în liga a 8-a, se luptă, de la egal la egal, cu formații cunoscute din Anglia. Mai mult, FC România joacă, de câțiva ani, într-una dintre cele mai frumoase competiții de fotbal de pe planetă: Cupa Angliei! Anul acesta a fost un moment special, atunci când pe bătrânul Wembley cei de la FA Cup au mulțumit tuturor echipelor participante, inclusiv FC România! Câte alte formații din România se pot mândri cu o astfel de performanță? Simplu! Niciuna!
Șansele celor patru, în funcție de anumite criterii:
Notorietatea
1. Ionuț Vintilă 65%
2. Sebastian Mănică 15%
3. Dan Dobrică 10%
4. Alexandru Bodârlan 10%
Susținerea în online
1. Alexandru Bodârlan 40%
2. Dan Dobrică 30%
3. Sebastian Mănică 20%
4. Ionuț Vintilă 10%
Performanțe obținute
1. Ionuț Vintilă 50%
2. Sebastian Mănică 25%
3. Alexandru Bodârlan 20%
4. Dan Dobrică 5%
Miercuri, 26 decembrie
Dan Dobrică vs Sebastian Mănică
Joi, 27 decembrie
Ionuț Vintilă – Alexandru Bodârlan
Dă-ne LIKE, aici - https://www.facebook.com/DBPNT/ sau înscrie-te în grupul dambovitapenet - https://www.facebook.com/groups/566562406689042/ , pentru a fi la curent cu știrile care te interesează!