„Lanţul amintirilor” merge mai departe... Astăzi, vă prezentăm una dintre cele mai longevive echipe dâmboviţene, care de-a lungul anilor a avut şi cele mai mari performanţe...
ASTRA ROMÂNĂ MORENI - este una dintre cele mai vechi echipe din fotbalul românesc. „Actul de naştere” s-a semnat în 1920, la consumul Astra Română, unde a avut loc şedinţa de constituire a echipei, la care din partea conducerii societăţii petroliere au luat parte directorul Cratofil şi mecanicul Alexandru Cornea * Astra Română disputa, la început, meciuri amicale la Floreşti, Valea Lungă (!), Câmpina, Azuga şi Băicoi * Dintre jucători îi amintim pe Vereş Domokoş, Victor Cimenti, fraţii Herlod - Gică şi Costi, Iorgu şi Stelică Dimăncescu, Stelian Crăciun şi Vasile Ungureanu... În 1932 Astra Română Moreni este prima echipă din zonă, care se afliază la Districtul Ploieşti şi participă în competiţie - Categoria a III-a * În 1948, Astra Română devine Muntenia Moreni şi va ajunge până în sferturile de finală ale Cupei României: 2-1 cu Gaz Metan Mediaş - în 16-imile de finală, 5-2 cu Metalul Bucureşti - în optimile de finală şi 2-3 cu CFR Sibiu - în sferturile de finală * În 1951, Muntenia Moreni îşi schimbă numele în Flacăra Moreni - „istorie” pe care majoritatea celor care iubesc fotbalul pe malurile Cricovului Dulce şi nu numai, o cunosc deja...
Foto şi sursă: „Istoria fotbalului morenar” - Gheorghe Ilinca
În imagine: Astra Română Moreni la un meci amical la Floreşti-Prahova (1932)