5 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (4 voturi)

ionutiugulescu12Ionuț Iugulescu este unul dintre cei trei candidați la funcția de președinte, la AJF Dâmbovița și, atenție, SINGURUL care a venit, până acum, cu un program, ferm, de revigorare al fotbalului. Citește un interviu, în exclusivitate, din care vei afla cum ar putea arăta fotbalul în Dâmbovița!

 

Înainte de toate, de ce Ionuț Iugulescu?
Știu că foarte multă lume o să se întrebe de ce candidez pentru o funcție de administrație în sport? În primul rând pentru că este nevoie de implicare și e nevoie de schimbare. Schimbarea o pot aduce oamenii pregătiți și dornici să aducă un suflu nou pentru mișcarea fotbalistică din Dâmbovița. Iar eu consider că sunt pregătit să mă pun în slujba fotbalului dâmbovițean, cu seriozitate, echilibru și competența dobândită în întreaga mea carieră de sportiv, profesor, arbitru și antrenor.

Cum ai descrie, în câteva cuvinte, ce se petrece acum la AJF Dâmbovița?
Starea de normalitate a părăsit de multă vreme Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița, iar cei care conduc nu sunt dispuși să accepte și alte persoane tinere, în preajma lor. Lipsa de comunicare și transparență a celor care sunt implicați în structurile AJF Dâmbovița, precum și încălcarea frecventă a regulamentelor și statutului AJF, m-au determinat să candidez pentru funcția de președinte al A.J.F. Dâmbovița. Programul pe care îl voi prezenta cuprinde o serie de măsuri care sunt sigur că vor atrage atenția!

Știm că vrei să acorzi o atenție deosebită juniorilor! În prezent, multe dintre competiții se organizează doar de…ochii lumii…
Până în prezent, AJF Dâmbovița s-a mulțumit să acorde atenție doar fotbalului din liga a IV-a, neglijând cu bună știință liga a V-a și a VI-a, neacordând nicio atenție juniorilor A 1, în special. Politica falimentară, pe care o promovează cei care conduc AJF DÂMBOVIȚA a dus practic la prăbușirea fotbalului pentru copii și juniori la nivel județean și la folosirea de seniori în locul juniorilor, la meciurile de juniori ale ligii a IV-a și a V-a, fără să se ia vreo măsură pentru rezolvarea acestei probleme. Activitatea fotbalistică județeană trebuie restructurată urgent și lărgită, astfel, pe lângă fotbalul de performanță, să poată să susțină cu succes și chiar să încurajeze fotbalul de amatori și pe cel de copii și juniori.

Ce îți propui să schimbi, concret?
În primul rând, prevenirea și sancționarea oricărei metode sau practici neregulamentare, precum și protejarea activității fotbalistice de orice abuzuri. Susținerea și încurajarea practicării jocului de fotbal „curat”, în vederea protejării și respectării principiilor FAIR-PLAY, în fotbal. Asigurarea unor arbitraje de calitate, prin creșterea numărului de arbitri și a credibilității. Transparență totală pentru legitimarea jucătorilor de fotbal, pentru a se evita situațiile neregulamentare. Organizarea de cursuri, în colaborare cu FRF, pentru obținerea calificării de antrenor, astfel încât echipele de la ligile 4 și 5 să beneficieze de cunoștințele unui antrenor calificat, care să posede minimum licența UEFA C. Organizarea unui campionat de fotbal în sală pentru echipele din ligile 4,5 și 6. Acesta se va desfășura în perioada dintre tur și retur. Organizarea unui campionat de fotbal pe teren redus (minifotbal, 5+1), pentru echipele din ligile 4, 5 și 6.  Acesta se va desfășura în vacanța de vară. Sunt doar câteva dintre lucrurile pe care aș vrea să le fac.

Pe final, te-am ruga să ne spui cum crezi că ar trebui să arate un sistem competițional eficient și atractiv, în același timp?
În urma discuțiilor purtate cu oameni de fotbal din județul Dâmbovița și președinți de AJF din alte județe, am ajuns la concluzia că pentru dezvoltarea calității fotbalului și creșterea competitivității este benefică reducerea treptată, în următorii 3 ani, a numărului de echipe, la o serie de 14 echipe în liga 4 și cu implementarea sistemului play off – play out. O altă măsură este formarea unui sistem piramidal pentru fotbalul județean din categoriile inferioare format din 3 serii de 14 echipe la liga 5 cu juniori A1 și 3 sau 4 serii de 12 echipe la liga 6. Această modificare ar veni în sprijinul echipelor, în privința deplasărilor care vor fi mai scurte la liga a V-a și a VI-a dar și la creșterea competitivității. Aș vrea să mai menționez ceva! Toate propunerile prezentate pot fi puse în aplicare numai cu acordul membrilor afiliați, prin vot, în cadrul sedințelor Adunării Generale a AJF Dâmbovița.

 

Dă-ne LIKE, aici - https://www.facebook.com/DBPNT/ sau înscrie-te în grupul dambovitapenet - https://www.facebook.com/groups/566562406689042/ , pentru a fi la curent cu știrile care te interesează!

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii