LAURENŢIU BLAS (Bradul Moroieni) a terminat pe locul secund al sondajului nostru, „Fotbalistul anului - Liga a 4-a”
La doar 22 de ani (n.aprilie 1994), Laurenţiu are deja o fişă bogată, trecând pe la Bradul Moroeni, Chindia Târgovişte, PAS Pucioasa sau Viitorul Domneşti * Până în ultimele două zile ale sondajului, susţinătorii lui Laurenţiu s-au... luptat de la egal la egal cu cei ai învingătorului, dar pe final - Marius Enache, locul secund anul trecut a avut un „staff” mai bun! * L-am abordat pe Laurenţiu, la doar câteva ore după finalul sondajului, pentru câteva cuvinte...
„Sondajul a fost unul extrem de interesant, dar mai ales disputat, după cum aţi şi văzut. Ca în orice competiţie există un învingător şi un învins, mai ales când este vorba de... votul susţinătorilor!... În privinţa sezonului 2016, cred că a fost unul relativ bun, atât pentru mine cât şi pentru echipă. Spun asta, pentru că locul ocupat în clasament de Bradul Moroeni nu reflectă pe deplin valoarea lotului de care dispune. O să vedeţi o cu totul altă echipă în returul campionatului!... De la 2017 îmi doresc să fie unul plin de reuşite, să fiu sănătos, dar mai ales fără accidentări. Vreau să profit de ocazie şi să mulţumesc familiei, care m-a sprijinit întotdeauna, prietenilor şi tuturor care m-au votat. Să aveţi un an cît mai bun, multă sănătate şi fericire! La mulţi ani!”...
Foto: Laurenţiu Blas (Bradul Moroeni) - numărul 2 în sondajul nostru