„Mami” este „veteranul” Ligii a 4-a! La... 53 de ani nu s-a hotărât să pună ghetele în cui! „De ce le-aş pune, dacă simt că încă mai pot! Oricum, n-am vârsta de... pensionare”, îmi spunea cel care a marcat 20 de goluri în Divizia A, acum... 3 decenii!
Irinel Manea - căci despre el este vorba – este, de departe „veteranul” Ligii a 4-a, dacă nu cumva chiar din fotbalul dâmboviţean * La 53 de ani, pe care i-a împlinit pe 15 iunie, n-are de gând să-şi agăţe ghetele în cui! * „Mami” - aşa cum îl alintă coechipierii şi prietenii, a jucat 8 ani pentru Petrolul Ploieşti, în anii ’80 ai... secolului trecut, pentru care a marcat 20 de goluri * „Jucam la Chimia Brazi şi într-un meci din Cupa României, cu Farul Constanţa i-a... picat ochii lui nea Mircea Dridea pe mine şi uite aşa am îmbrăcat tricoul galben-albastru 8 sezoane la rând”, îmi spunea cu ceva ani în urmă, Irinel * A evoluat şi în Cupa UEFA, împotriva lui... Anderlecht Bruxelles! * De-a lungul carierei, pe lângă anii petrecuţi la Petrolul Ploieşti şi Chimia Brazi, Irinel Manea a mai jucat pentru Metalul Plopeni, Flacăra Moreni, Cetatea Tg.Neamţ - Divizia B, Gaz Metan Finta, Rapid Ibrianu şi Gloria Corneşti - unde şi activează în prezent! * Şi când te gândeşti că alţii ies la pensie la... 40 de ani!
Foto (facebook): Irinel Manea vs Gică Popescu (decembrie 1989, Universitatea Craiova - Petrolul Ploieşti 2-0)