5 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (2 voturi)

puc6Dambovitapenet, Special / În cursul zilei de ieri, pe pagina de facebook a site-ului dambovitapenet.ro am făcut două postări cu situația deplorabilă în care se află stadionul din Pucioasa! Nu am învinuit pe nimeni, nu am atras atenția cuiva, nu am ”tras de urechi pe cineva”... A fost un simplu semnal de alarmă, un demers jurnalistic, pentru că este inadmisibil ca în 2024, cu o săptămână înainte de startul sezonului, să găsim geamuri sparte, geamuri lipsă, mobilier stricat / ruginit, gunoaie și multe altele...

Doar că noi nu am arătat cu ”degetul” înspre cineva!

Și pentru a nu fi acuzați de rea-voință, mai jos găsiți textele care au însoțit imaginile de la stadionul din Pucioasa!

”Imagini pe care nu ne dorim să le vedem! Cel puțin nu la Liga a 3-a! Cam așa arată stadionul pe care evoluează FC Pucioasa, cu doar o săptămână înainte de startul sezonului.”

”DE NECREZUT! Cum arată stadionul unei echipe de Liga a 3-a, cu doar o săptămână înainte de startul sezonului! Imagini deplorabile surprinse astăzi, la Pucioasa. Oare ce se va (mai) putea schimba până la primul meci oficial de acasă pentru FC Pucioasa?”

puc1

Ei bine, primarul de la Pucioasa, Constantin Ana, a găsit de cuviință să ne certe și chiar să ne ironizeze, deși noi nu am scris un rând despre domnia sa, ori despre insituția pe care o păstorește!

”Bună seara! Baza sportivă este predată de către primărie către ASFC Pucioasa. Si nu arata așa de rău pe cât încercați dumneavoastră să arătați. Aveți multe alte ruine de arătat înainte terenului de la Pucioasa! Aș dori să vă dau două informații: 1. Primăria Pucioasa nu își permite să investească astăzi în această bază din bugetul local, iar în acest moment căutăm soluții pentru a crea o bază noua, pe o suprafață mult mai generoasă. 2. Știu ca dispariția lui B.S. a lăsat imaginația unor așa ziși ziariști să zburde și își imagineaza ca pot proceda la fel! Dar nu la Pucioasa! Aici nu este loc!!!”

puc2

Lansăm și noi o serie de întrebări, după acest mesaj care chiar nu își are rostul! Nu în forma asta!

1. Am spus noi ceva despre primarul de la Pucioasa sau despre primărie?

2. ”Nu arată așa de rău pe cât încercați dumneavoastră să arătați”, spune Constanin Ana. Mai postăm încă o dată fotografiile și îl întrebăm public: dacă ar arăta așa acasă la dânsul s-ar simți bine? Cum poți spune că nu arată așa rău când lipsesc geamuri, când sunt gunoaie împăștiate, când intrarea în vestiarul arbitrilor este deplorabilă, când mobilierul este ros de timp... ?!

3. Avem multe ruine... În sport și nu numai... Dar e vina noastră? Cu ce am greșit noi? De ce derenjează atunci când prezentăm o situație? De ce domnul primar nu a spus ceva de genul: ”știm că sunt probleme, încercăm să le remediem” ... Sau să nu zică nimic... Și să ajute , dacă se poate, la îmbunătățirea situației. De ce suntem tot noi acuzați de rea voință, doar pentru că am prezentat o realitate? Am devastat noi acest loc? De ce o autoritate publică își permite să ”urecheze” presa? Cu ce drept? Cine este dânsul și cine suntem noi? Da, dacă denaturăm sau distorsionăm realitatea, chiar îl rugăm să să ”ne tragă de mânecă”... Dar, așa...

4. Cine sau ce îi permite domnului primar să ne etciheteze drept ”așa ziși ziariști”? Pentru cunoștința dânsului, cel care a făcut fotoreporajul a lucrat în București, ani la rând, la PRO TV, Digi 24, Prima TV, iar site-ul dâmbovitapenet.ro îl administrează de aproape 12 ani!

5. Dacă baza nu este în atribuțiile Primăriei, de ce domnul primar a găsit de cuviință să comenteze în acest mod, deși noi nu am scris / pomenit nimic despre instituția pe care o păstorește?

În final, îi atragem atenția primarului Constantin Ana că nu are niciun drept să ne facă dânsul politica editorială! Totodată, îi mai spunem că recomandat ar fi ca atunci când presa liberă (puțină care mai e și care nu are contracte cu statul / partidele politice) atrage atenția asupra unor derapaje să facă front comun și să ajute la remedierea situației! Aici nu suntem la război! Scopul nostru ca și al domniei sale este ca oamenii să trăiască într-un mediu cât mai dezvoltat, sustenabil și care să asigure o calitate a vieții ridicată!


puc3puc4puc5puc7

 

 

_______________
INFO
Te poți înscrie în grupul nostru de facebook, pentru a fi la curent cu toate știrile care apar, în fiecare zi! Click pe linkul alăturat: https://www.facebook.com/groups/566562406689042/

€ / Avem nevoie și de sprijinul tău! Pe 1 decembrie 2024, vom împlini 12 ani de la înființare! www.dambovitapenet.ro este un proiect independent, susținut doar din resurse proprii! Orice sprijin este binevenit! Poți face donații prin linkul de mai jos! Mulțumim, tuturor!

Paypal
http://dambovitapenet.ro/paypal

Revolut
revolut.me/andreihavc sau prin 0727.018689

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii