Dambovitapenet, Special / Naționala olimpică a României a remizat cu Arabia Saudită, 1-1, într-un test de verificare disputat înaintea plecării în Japonia. Dâmbovițeanul Marian Aioani, plecat de curând la Farul Constanța, a fost integralist între buturile tricolorilor. Marco Dulca, mijlocașul Chindiei, păstrat de Emil Săndoi la Târgoviște, a evoluat jumătate de oră în testul cu Arabia, și ea calificată la Jocurile Olimpice.
Partida s-a jucat fără spectatori și nu a fost televizată, pentru a respecta pregătirea planurilor tactice dedicate meciurilor oficiale de la turneul final care începe în această lună, informează FRF.ro.
Turneul olimpic de fotbal va avea loc în perioada 21 iulie – 7 august 2021. În urma tragerii la sorţi, România a fost repartizată în grupa B alături de Noua Zeelanda, Coreea de Sud şi Honduras.