Dambovitapenet, Baschet / Anamaria Vîrjoghe este unul dintre cele mai cunoscute nume de la echipa de baschet a CSM-ului, în acest sezon! Pe pagina de facebook a clubului a fost postat un interviu interesant, din care vom spicui în cele de mai jos. Pentru mai multe informații, găsiți linkul pentru a citi întregul interviu. Succes, Anamaria!
Ana, spune-mi te rog cum ai început să joci baschet, te-a atras din prima acest sport sau ai avut și o alta opțiune?
“Am început să joc baschet la vârsta de 11 ani, iar asta s-a întâmplat probabil pentru că așa a fost scris, încă mă întreb dacă așa mi-a fost predestinat. Prima dată când am mers la un antrenament am fost cu sora mea, Roxana, îndrumate de un antrenor de handbal din satul natal, însă nu știam absolut nimic despre acest sport. Îmi amintesc că am ajuns acasă și a trebuit să căutăm cum se joacă baschetul, care sunt regulile de bază. După primul antrenament am știut că locul meu e pe terenul de baschet.”
Știm despre tine ca în ultimii ani activitatea ta sportivă s-a desfășurat în Statele Unite, cum ai avut șansa de a ajunge acolo?
“Omul care m-a descoperit și m-a susținut dintotdeauna, antrenorul Cătălin Tănase, m-a adus la CSM Târgoviște, loc în care am avut șansa de a juca și de a învața foarte multe de la jucătoare mari. În ultimul an de liceu și totodată ultimul campionat pe care l-am jucat alături de CSS Târgoviște, mi-a adus un premiu la care doar visam, acela de a fi desemnată MVP-ul acelui campionat, desemnare care mi-a deschis o ușă către America. După ce toate lucrurile au fost rezolvate și am realizat că într-adevăr voi pleca, de altfel prima dată când plecam atât de departe, singură, fără familie, fără prieteni, recunosc ca m-am speriat, însă lunile au trecut și s-au transformat în ani, ani care mi-au îmbogățit toate cunoștințele pe care le aveam despre baschet, ani care mi-au demonstrat că am știut de ce vreau să plec și cine vreau să devin. Astăzi sunt recunoscătoare pentru cei 5 ani petrecuți în America, pentru toate informațiile pe care le-am acumulat și pentru toți oamenii pe care i-am întâlnit.”
Cum ai hotărât să te întorci în România?
“Pot spune că întoarcerea mea în România a fost foarte așteptată. Mă bucur mult că am reușit să vin din nou la Târgoviște, sper să pot ajuta echipa, să facem o figură frumoasă anul asta și să ajungem pe podium, așa cum ne-am propus. CSM Târgoviște e acasă, a fost, este și îmi doresc ca sentimentul ăsta să nu dispară niciodată, indiferent de unde mă va duce viața.”
Interviul complet, aici:
https://web.facebook.com/csmtargovisteofficial
Sursă foto:
https://gozags.com/
INFO
Te poți înscrie în grupul nostru de facebook, pentru a fi la curent cu toate știrile care apar, în fiecare zi! Click pe linkul alăturat: https://www.facebook.com/groups/566562406689042/
€ / Avem nevoie și de sprijinul tău! Pe 1 decembrie 2023, vom împlini 11 ani de la înființare! www.dambovitapenet.ro este un proiect independent, susținut doar din resurse proprii! Orice sprijin este binevenit! Poți face donații prin linkul de mai jos! Mulțumim, tuturor!
Paypal
http://dambovitapenet.ro/paypal
Revolut
revolut.me/andreihavc sau prin 0727.018689