Astăzi, deschidem ce-a de-a treia rubrică permanentă de pe site-ul nostru! "Destinația săptămânii" vă prezintă, în fiecare zi de miercuri, câte un loc potrivit pentru o (mini)vacanță! Obiective turistice, atracții, posibilități de cazare, prețuri și alte curiozități, le găsiți la un loc! Astăzi, Băile Tușnad!
Băile Tușnad este considerată una dintre cele mai frumoase stațiuni de munte, din România. Orașul din județul Harghita a primit numele de „Mica Elveție”, în primul rând datorită peisajului asemănător cu cel din Țara Cantoanelor.
Băile Tușnad se află la 32 kilometri de Miercurea Ciuc, 37 de Sfântu Gheorghe și 67 de Brașov. Geografic, orașul este situat pe masivul vulcanic Ciomad, în defileul Oltului, la aprox. 650 m altitudine.
În zonă sunt prezente emanații de dioxid de carbon și ape minerale, ce au permis practicarea tratamentelor pentru diverse afecțiuni: cardiovasculare, hipertensiune arterială, ale sistemului nervos, digestive etc.
CE POȚI FACE PE TIMPUL IERNII
Pârtia de schi – se află situată la marginea stațiunii și este perfectă pentru incepători. La baza pârtiei există o unitate cazare, dar și un restaurant tradițional, cu bucate alese.
Rezervația Naturală Piatra Șoimilor – din centrul stațiunii se vede stânca Piatra Șoimilor, unul dintre cele mai frumoase puncte de belvedere, din zonă. Traseul până în vârf este marcat și poate fi făcut de oricine. Durata maxima: 1-2 ore.
Lacul Sfânta Ana – La trei kilometri de stațiune se află singurul lac vulcanic din România și unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din țara noastră. Acolo, se poate ajunge atât pe jos (recomandat mai ales primăvara, vara și toamna), cât și cu mașina.
Tinovul Mohoș - În apropierea lacului Sfânta Ana se găsește și unul dintre puținele locuri din România în care mai putem admira plante carnivore, ce cresc în mediul lor natural.
Stațiunea Balvanyos – La 10 kilometri de Băile Tușnad, puteți vizita o altă așezare de…poveste: Balvanyos.
Turnul Apor - Unul dintre cele mai cunoscute trasee este cel spre Turnul Apor. În maximum 45 de minute ajungi la destinație, după un traseu doar prin pădure. De altfel, acest traseu turistic este recomandat chiar și de medici.
Lacul Ciucaș - Situat în stațiune, lacul este perfect pentru patinatori. Cu o singură condiție: să fie suficient de frig pentru ca apa să înghețe!
UNDE TE POȚI CAZA
Fără dar și poate, cel mai bun loc de cazare este Hotelul O3zone, o locație de patru stele, puțin mai scumpă, dar care face toți banii. În această perioadă, o noapte de cazare, pentru o cameră de două persoane variază între 300 și 400 de lei. Micul dejun este inclus în preț.
Alternative mai ieftine și care merită a fi luate în calcul sunt: Hotel Ciucaș (trei stele) - 215 lei/noapte (mic dejun inclus) sau Hotel Sara – 145 lei. În zonă sunt și o serie de pensiuni, la care o noapte de cazare variază între 80 și 120 de lei.
PREPARATE CULINARE CE TREBUIE GUSTATE
kurtos kalacs, gulas, platou ardelenesc, bulz ciobănesc, pâine cu cartofi etc.
Pentru amatori, palinca și berea locală Harghita trebuie încercate.
Surse foto:
http://viktoriapanzio.ro (Foto1, vedere generală)
http://adevarul.ro/locale/brasov (Foto 2, pârtia de schi)
http://pecarari.blogspot.ro (Foto 3, Lacul Sfânta Ana)
https://www.ghiduri-turistice.info (Foto 4, Vedere de pe Stânca Șoimilor)
https://www.travelgirls.ro (Foto 5, Hotel O3zone)