1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

promotie2021vDambovitapenet, Liga 6 / Chiar putem spune astfel despre actuala ediție din Promoție, unde - chiar dacă ACS Tărtășești pare cu mult peste valoarea ligii - disputele sunt parcă mult mai echilibrate față de anii anteriori! Ar mai trebui să notăm și faptul că pentru promovare se luptă și câteva dntre echipele cu ceva mai multă experiență în fotbalul județean - Malu cu Flori, Buciumeni, Crovu, Băleni, Gorgota, Șelaru sau Mătăsaru.

Cum spuneam, ACS Tărtășești pare să fie cea mai combativă,  având 9 puncte din 9 și un golaveraj de excepție (32-3), adică o medie de peste 10 goluri marcate pe meci, iar la capitolul defensiv, având sub un gol primit pe meci! Tot cu maximum de puncte mai sunt încă 5 echipe - Malu cu Flori, Buciumeni, Băleni, Gorgota și Șelaru - toate mai vechi cunoștințe, chiar cu treceri prin eșaloanele superioare ale fotbalului dâmbovițean!

Dacă luăm rând pe rând cele 4 serii - trebuie menționată ca fiind lăudabilă inițiativa organizatorului - AJF Dâmbovița - motivele fiind clare: reducerea deplasărilor și implicit a cheltuielilor pentru ”echipele mici”, creșterea numărului de echipe la promovare și, de ce nu,  atractivitatea turneelor de promovare!

În seria NORD - pe lângă Malu cu Flori și Buciumeni, suntem siguri că un cuvând de spus îl va avea și Bezdeadul - o grupare iubită și susținută de edili - echipă înconjurată cu pasiune - uneori prea ”multă”, de localnici! De altfel Bezdead are și cel mai productiv atac din serie (15 goluri marcate - cu o medie de 5 pe meci) și o defensivă pe măsură - cu doar 3 goluri primite în 3 meciuri!

Trecând la seria SUD, trebuie spus că ACS Tărtășești ar avea un singur adversar ceva mai tenace - cel puțin după cum arată startul - Crovu fiind și ea o mai veche competitoare, chiar ceva mai sus!

Ei bine, în seria EST - lupta se duce între Băleni și Gorgota - ambele fiind echipe care au jucat în primul eșalon dâmbovițean - ultima chiar având un titlu de campioană județeană și participantă la barajul de promovare în liga 3! La doar 3 puncte în spate - două echipe ceva ”mai mici” - Iedera și Vlădeni - dar extrem de ambițioase, la revenirea în competiție!

În fine, în seria VEST, încă o revenire în forță - Șelaru, care după o ”vacanță” ceva mai prelungită, vrea să revină acolo unde a mai evoluat cu ceva vreme în urmă! Va avea de luptat cu Mătăsaru - o altă cunoștință mai veche, care cu ani în urmă l-a avut în componență - este drept ”neoficial” - dar în meci de campionat (n.r. cu Găești) pe Dobrin! Cu 10-1 și 9-3 din câte 9 puncte fiecare, se pare că cele două vor reuși în final să bată la porțile ligii a 5-a - direct sau prin baraj!

Acestea fiind spuse să sperăm că echipele rămase în cursă vor reuși să ajungă la final, având parte de o competiție echilibrată și disputată, fără meciuri la ”masa verde”- care, indiferent ce am spune, favorizează pe unii și dezavantajeză pe alții!

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii