1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

FotoLiga4AJF3Dambovitapenent, Fotbal Județean / După cum v-am informat, deja, miercuri, 4 mai, a avut loc ședința Comitetului Executiv al AJF Dâmbovița. Au fost o mulțime de hotărâri, pe care vă invităm să le parcurgeți! Vom reveni cu informații! 

1. Se aprobă începerea unui nou curs de formare arbitrii, organizat de CJA Dâmbovița, la data de 12 mai 2022;

2. Se aprobă acordarea unei premieri în materiale sportive pentru toate cluburile cu echipe participante în campionatele județene de juniori, U19, U15, U13, U11, U10, U9.

3. Se aprobă achiziția și oferirea echipelor campioane județene (Liga 4, Liga 5 Nord, Liga 5 Sud, Liga 5 Vest, Liga 6 Nord, Liga 6 Sud, U19 și U15), câștigătoarei și finalistei Cupei României – faza județeană, a unor premieri constând în tricouri, medalii și cupe.

4. Se aprobă înființarea și includerea în calendarul oficial al AJF DB, începând cu sezonul 2022/2023, a Campionatului Județean de Juniori U17 (născuți 2006).

5. Se aprobă numirea în funcția de antrenori selecționeri pentru echipele selecționate județene de juniori și a indemnizației acestora, care se va acorda o singură dată în cuantum total brut de 550 lei/persoană, după cum urmează:
• U13 (născuți 2009) – Valentin Vasile Marian (Chindia Târgoviște),
• U12 (născuți 2010) – Eduard Dănuț Prisăcaru (Kinder Târgoviște) și
• U11 (născuți 2011) – Cosmin Demis Lunescu (Chindia Târgoviște)

6. Se aprobă Regulamentul de licențiere pentru participarea în Campionatul Județean Liga 5, ediția 2022/2023

7. Se aprobă introducerea în regulamentele competițiilor a obligativității ca, începând din sezonul 2022/2023, toate echipele de seniori participante la competițiile județene oficiale, să dețină un DELEGAT (Team-Manager) cu I.D. pe care îl poate obține în urma participării la cursul de formare ce va fi organizat de AJF Dâmbovița.

8. Se aprobă ca finala Cupei României – faza județeană, să se desfășoare pe stadionul Tineretului din Găești, miercuri 25 mai 2022, ora 18.00

9. Se aprobă organizarea evenimentului Cupa AJF Dâmbovița – ediția a II-a, la care vor fi invitate 3 echipe de juniori U19 din campionatul județean și 3 echipe de juniori U19 din campionatul național/republican.

10. Se aprobă decizia Comitetului Executiv al AJF Dâmbovița, din data de 04.05.2022

Sursă: AJF Dâmbovița

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii