chindiajunioriDnouaAstăzi, la sediul FRF ar trebui să aibă loc ședința tehnică pentru stabilirea locațiilor și a grupelor pentru faza Zonală a Campionatului Național al Juniorilor D (U13, născuți în 2006 și mai mici). Reamintim că județul nostru va fi reprezentat de către Chindia Târgoviște - campioana sezonului 2018-2019.



Astăzi, Chindia Târgoviște - campioana județeană la juniori D, își va afla adversarii din grupa preliminară a turneului Zonal. Dacă este să ne luăm după zonele stabilite inițial de FRF, Chindia ar trebui să joace alături de campioanele județelor Prahova, Buzău, Argeș și Teleorman, dar ideea este că la turneul zonal al junioirilor E au fost arondate și reprezentantele județelor Vâlcea, Brașov și municipiul București. S-ar putea ca situația să fie aceeași și la juniori D, așa că ne-am orientat către cele 8 potențiale adversare. Astfel, cele 8 echipe ar putea fi: Chindia Târgoviște (DB), Petrosport Ploiești (PH), SCM Rm.Vâlcea (VL), Metalul Buzău (BZ), FC Argeș Pitești sau LPS Viitorul Pitești (AG; n.r. - finala are loc mâine, 31 mai), Corona Brașov (BV), Prosport Academy București (B) și Dinamic Kids Videle (TR).

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii