1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

daciadagspPentru unii, competiția a fost și rămâne prilej de... făcut bancuri, dar pentru cei mai mulți, în special pentru cei care au trăit acele momente, un prilej de lansare în marea performanță! Viitorii medaliații olimpici au început cu... Daciada sau Cupa tineretului de la sate, o altă competiție menită să încurajeze practicarea sportului.



Daciada, așa cum a fost ea,  de vară și de iarnă, cu întreceri la mai toate sporturilr olimpice, era o adevărată ”industrie”... producătoare de medalii - olimpice ! Nicu Vlad, Traian Cihărean, Maricica Puică, Ella Kovacs, Alina Astafei, Paula Ivan, Sanda Toma sau Vasile Pușcașu sunt doar câțiva dintre marii peformeri ai sportului românesc, care au cunoscut arenele Daciadei, înaintea celor ale Jocurilor Olimpice!

Prima ediție a debutat în 1977. Atunci, 2.000 de tineri au fost selectați pentru sportul de perfomanță. Să nu trecem peste faptul că la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, România cucerea 53 de medalii (20 de aur, 16 argint, 17 de bronz), pentru ca în 2008, la Beijing, tricolorii să aducă doar... 8 medalii (3 aur, 1 de argint și 4 de bronz)! Cu siguranță că unul dintre motive a fost reducerea ariei de selecție a viitorilor performeri.

Sigur, unii blamează competiția, alții o regretă, dar cei care am trăit-o ne reamintim cu bucurie momentele disputelor, ale... premierilor cu medalii și tricouri de campioni, dar mai ales focul finalelor pe țară! Dacă nu greșesc cumva, într-un clasament, Bucureștiul ar avea cele mai multe medalii de aur (vreo 22), dar și județe în care astăzi sportul de performanță a cam fost... șters (n.r. - Alba 17 medalii, Suceava, Teleorman, Galați, Argeș , Timiș - câte 8). Și, ca o concluzie, nu vedem de ce astăzi nu s-ar reinventa o competiție polisportivă pentru tinerii care își fac veacul prin cluburi, în loc să-i vedem pe terenurile sau în sălile de sport! Am avea numai de câștigat și chiar în două planuri - educațional și sportiv, fără a uita de sănătate.

Foto: gsp.ro

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii