1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

sandoighergu2Dambovitapenet, Liga 1 / Incredibil, dar adevărat! După ce că ... ”furăciunea” din partida Chindiei, contra celor de la Rapid, scor 2-2, nu ar fi fost suficientă, aribtrii partidei au avut și un comportament total neadecvat! Cel puțin așa susține Marcel Ghergu, președintele Chindiei Târgoviște! Vă invităm să parcurgeți o declarație uluitoare făcută de președintele Chindiei, pentru Telekomsport! 



”Suntem supăraţi, dar ce putem să facem? În primul rând vreau să scot în evidenţă atiutdinea jucătorilor, antrenorului, cum au reacţionat la meci, cum s-au comportat. Ce să vorbim de arbtritaj? A văzut toată lumea, a fost o greşeală, mai mult decât o greseală. Când vine din partea unui asistent cotat atât de bine, puneţi-vă în locul meu. Ce putem să facem? Nu mă gândesc la nimic, decât că am pierdut două puncte care ar fi însemnat foarte mult pentru noi. Altceva nu vreau să mă gândesc. Sper să nu fie nimic, se repetă anumite greşeli împotriva noastră. Sper să nu mai dăm ocazia arbitrilor să facă asemnea greşeli împotriva noastră. Nu avem voie să discutăm cu arbitrii şi nici nu ne permitem. E destul de frustrant, am intrat după joc în cabină şi aş vrea şi arbtirii să trăiască sentimentul pe care l-am trăit eu aseară, antrenorii, jucătorii. De obicei nu prea cobor, am coborât, lucrurile nu au degenerat, sunt frustrări după joc, dar încercăm să gestionăm, cum am făcut-o şi până acum şi să devenim cât mai puternici după jocul acesta. Că le place unora sau nu de noi... vom fi aici mult timp în continuare. Să fac memoriu, să îmi zică după 30 de zile că nu au obligaţia să răspundă? Îl mai şi plătesc. Suntem o echipă mică, dar puternică. Dacă faci scandal, depinde din ce poziţie faci scandal, dacă fac eu nu mă bagă nimeni în seamă. Sunt vinovaţi toţi arbitrii, maniera de arbitraj a fost cum a fost. Vorbim de o brigadă de pe lista FIFA, mi-e greu să cred că nu poate să vadă un asemnea offside, dar jocul e jucat, decizia e luată. Credeţi-mă că auzindu-i râzând în cabină ( ... )credeam ca poate au anumite remuşcări, nu au. Cred că sunt supăraţi că sunt delegaţi la un asemenea meci. Trebuia să jucăm şi acum la cât au întrerupt aseară jocul. Nu vorbim doar de offside ca decizie greşită, vorbim şi de cartonaşele roşii. Nu am văzut echipă să marcheze două goluri cu doi oameni în minus şi nu din fază fixă în intreaga mea carieră”, a declarat Marcel Ghergu.

 

►Vrei să susții comunitatea www.dambovitapenet.ro? Atunci dă LIKE paginii noastre de facebook: - https://www.facebook.com/DBPNT/ sau înscrie-te în grupul dambovitapenet - https://www.facebook.com/groups/566562406689042/?ref=share_group_link, pentru a fi la curent cu știrile care te interesează.

€ / Avem nevoie și de sprijinul tău! Pe 1 decembrie 2021, vom împlini 9 ani de la înființare! www.dambovitapenet.ro este un proiect independent, susținut doar din resurse proprii! Orice sprijin este binevenit! Poți face donații prin linkul de mai jos! Mulțumim, tuturor!

Paypal
http://dambovitapenet.ro/paypal

Revolut
revolut.me/andreihavc sau prin 0727.018689

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii