1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

3000mAm sperat că Diana Ivăncescu va reuşi măcar să prindă finala probei de 3000m obstacole, de la europenele juniorilor, care se desfăşoară la Grosseto * Spuneam că o clasare în primele 8 ar fi fost un rezultat excelent, reamintind de rezultatele Cătălinei Oprea, însă a fost imposibil...

Aseară, în calificările probei de 3000m obstacole, Diana Ivăncescu (CS Târgovişte) pleca cu al 27-lea PB (10:50,61), mai bun decât la italiencei Ludivica Cavalli (10:52,81) şi al bulgăroaicei Silvia Georgieva (10:53,07)... Comparându-l cu cel al Cătălinei Oprea, de acum... 13 ani, 9:50,04 - timp cu care câştiga bronzul, tot la Grosseto, musai să ne (cam) dăm seama cam cât înseamnă 1 minut, într-o astfel de cursă! De altfel, nici la naţionalele de la Piteşti, unde a cucerit argintul la tineret, n-a reuşit un timp foarte bun (n.r. - 10:59,02), deşi era ultima repetiţie înaintea europenelor. Aşa că, încercând să fim optimişti, fiind „de-a noastră”, am crezut, va prinde un loc în finală, unde se calificau primele 5 clasate din fiecare serie, plus alte 5 atlete cu cei mai buni timpi * Statistic vorbind, în calificările de aseară, la 3000m obstacole, Diana Ivăncescu a făcut, după rezultat, cam tot ce putea face, terminând cu un PB, dar n-a fost îndeajuns, demonstrând din păcate că mai mult nu se poate... Târgovişteanca a terminat pe locul 10 în seria a 2-a, cu 10:41,19 şi pe locul 20 la general, ceea ce înseamnă că pentru ea, europenele s-au încheiat din prima zi...

Sursa foto: http://cristinistorsport.blogspot.ro - Groapa cu apă - locul unde plutonul se cerne...

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii