1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

gurafoii904Decizie / Pe 17 ianuarie, Comisia de Recurs a Federaţiei Române de Fotbal se va pronunţa în cazul „Voinţa Creţu vs Viitorul Gura Foii”. Aşa că până atunci nu ne rămâne decât să luăm de bună ierarhia stabilită de Copmisia de Apel a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Dâmboviţa!

 

Meciul Viitorul Gura Foii - Voinţa Creţu s-a jucat în luna... septembrie, etapa a 5-a, când gazdele au câştigat cu 1-0. În urma memoriului oaspeţilor, Comisia de Competiţii şi Disciplină a decis întoarcerea rezultatului prin forfait, în favoarea Voinţei, dar la Apel s-a revenit asupra deciziei, meciul fiind omologat cu rezultatul din teren. Gazdele au fost scutite şi de penalizarea cu 6 puncte, conform art.83.13 din RD. Urmează ca pe 17 ianuarie, Comisia de Recurs a FRF să decidă, în ultimă instanţă, cum va fi omologat rezultatul final al meciului în cauză.

Până atunci, ierarhia la finele turului, în seria Sud - Promoţie, arată astfel în partea superioară:
1.Gura Foii 12 11 1 0 34-7 34
2.Creţu 12 9 1 2 48-12 28
3.P.Greci 12 8 1 3 36-18 25

Teoretic, după cum arată clasamentul la zi, doar primele trei clasate ar fi implicate direct în lupta pentru promovare, dar o decizie contrară, ar schimba radical ecuaţia! Ei bine, atunci ar intra în horă încă vreo 3-4 echipe:
4.Cojasca 12 7 1 4 33-18 22
5.Crevedia 12 6 2 4 31-16 20
6.Cătunu 12 6 2 4 34-22 20
7.Colacu 12 6 1 5 31-30 19

Ni se pare irelevant să revenim cu rezultatele directe, până nu vom afla decizia finală, aşa că nu ne rămâne decât să facem câteva aprecieri legate de meciurile din retur.

Atât Gura Foii, cât şi Creţu şi-au câştigat meciurile de pe teren propriu. Neajlovul Puntea de Greci - a treia candidată certă la promovare - a pierdut meciul de acasă cu Viitorul Gura Foii (1-2), reuşind totuşi să învingă Voinţa Creţu, tot acasă, cu acelaşi scor. Returul se anunţă unul extrem de echilibrat, iar dacă decizia Comisiei de Apel a AJF Dâmboviţa nu va rămâne în picioare, atunci lupta se amplifică, pentru că diferenţele vor fi recuperabile, chiar şi pentru St.Roşu Colacu! Nu ne rămâne decât să aşteptăm decizia Comisiei de recurs, după care promitem să revenim asupra seriei Sud - una extrem de încurcată, mai ales din cauza avalanşei de nereguli.

 

Dă-ne LIKE, aici - https://www.facebook.com/DBPNT/ sau înscrie-te în grupul dambovitapenet - https://www.facebook.com/groups/566562406689042/ , pentru a fi la curent cu știrile care te interesează!

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii