0.5 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (1 vot)

chindiaviitorulgspLiga 1 / Cu certitudine, după cum ne asigură clubul, Viorel Moldovan va continua sub Turnul Chindiei, respectându-și contractul cu Chindia. Ba mai mult, ”Moldogol” este extrem de optimist, chiar dacă viitorul adversar este chiar campioana țării - CFR Cluj!



"Trebuie să vină și primul succes. Chiar dacă jucăm contra campioanei României, am încredere că băieții vor reuși să facă un meci mare și să obțină cele trei puncte. Am promovat cu Chindia, mergem mai departe, împreună cu suporterii, jucătorii și toți cei care sunt alături de noi. Vreau să ne îndeplinim obiectivul. Nu ar fi fost etic și moral să plec de la Târgoviște. Apreciez faptul că Dinamo s-a interesat de serviciile mele, dar am hotărât să rămân la Chindia. Îmi doresc un stadion plin la Ploiești, cu CFR, și o atmosferă senzațională. Împreună putem bate campioana!”

Sâmbătă, de la ora 21,00, Chindia va da piept cu campioana României - CFR Cluj! Cu siguranță, că Moldovan și băieții lui nu vor fi singuri pe ”Ilie Oană”, având alături un stadion întreg, care va susține echipa din primul și până în ultimul minut, iar atmosfera va fi mult mai încinsă decât la meciul cu Viitorul. Chindia poate mai mult!

Foto: gsp.ro

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii