1.3 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (5 voturi)

meci001caragiale3456Deciziile Comisiei de Apel au bulversat clasamentul în partea inferioară, acolo unde se dau lupte grele pentru evitarea retrogradării. Cât despre promovare, credem că disputa abia a început, chiar dacă ne aflăm înaintea penultimei etape a turului.

 

Etapa a 16-a, 17 noiembrie
Vorbeam zilele trecute despre finalul sezonului de toamnă şi se pare că n-am greşit, anticipând faptul că fiecare etapa va avea „capul ei de afiş”, dacă nu cumva chiar câte două - câte unul la fiecare dintre cei doi poli ai clasamentului!

Viitorul IL Caragiale - CSM Fieni
Viitorul pare sumbru, iar „cricovenii” trebuie să-şi refacă socotelile pentru a ieşi din iarnă, mai ales după ce au fost „îngropaţi” în bezna din subsol şi de unde abia se mai vede „buza prăpastiei”.
Meciul cu trupa de sub Leaota nu este simplu, iar, de sâmbătă, orice punct pierdut pe teren propriu înseamnă un pas înapoi, către retrogrdare! O remiză pare exclusă, aşa că ori 1, ori 2!

CS Coada Izvorului - Sportul Voineşti
La Coada Izvorului se caută la lumina oarbă a „lanternei roşie”, o ieşire din… coada clasamentului! Oaspeţii vin după două victorii care au lăsat „urme” în clasament, pentru cele două „victime” – Luceafărul, respectiv Olimpicii! Gazdele trebuie să-şi calculeze bine paşii. Sigur, la prima vedere, este un meci de 1X, dar în fotbal s-au văzut multe.

Olimpicii Ulmi - Recolta Gura Şuţii
Dacă n-am avea clasamentul în faţă, meciul de la Viişoara ar fi, cel puţin teoretic, peste cel de la Corneşti. Dar înfrângerea „olimpicilor” la Voineşti a cam scos din luptă - cel puţin pentru moment, trupa lui Ionuţ Iugulescu. Matematic, o victorie în meciul cu Recolta ar fi ca un balon de oxigen pentru vacanţa de iarnă. Cântărind evoluţiile celor două echipe, balanţa pare să se încline spre oaspeţi, ceea ce ne face să abordăm meciul cu dubla respectivă - adică un X2.

Luceafărul Dragomireşti - FC Brezoaele
În ultima etapă, Luceafărul se deplasează la Mătăsaru, aşa că lucrurile se complică serios dacă şi sâmbătă băieţii lui Mihai Radu îşi dau cu stângu-n dreptu’... Noroc că şi „concurenţa” nu-şi poate freca mâinile de bucurie, pentru că ultima etapă este infernală pentru celelalte echipe din „zonă”: Gura Şuţii vs Coada Izvorului şi Voineşti vs Mătăsaru!

Unirea Răcari - Progresul Mătăsaru
„Favoritul 13” - cel puţin după clasament - locul 13, cu 13 puncte, are ghinion sâmbătă! Greu de crezut că Mătăsaru ar putea „progresa” în clasament, după meciul de la Răcari! Dar cum speranţa moare ultima, încercarea moarte n-are.

Voinţa Vişina - Petrolul Târgovişte
„Petroliştii” stau la „gura puţului” şi tot aşteaptă o „erupţie”! O înfrângere la Vişina, coroborată cu „vizita” din ultima etapă - când lângă podul Mihai Bravu, vine Unirea Răcari, înseamnă iarnă grea! Greu, dar nu imposibil, mai ales după ce Voinţa abia a fost învinsă sâmbăta trecută, la Poroinica, cu 4-3!

Unirea Colibaşi - Unirea Bucşani
Cu o victorie, gazdele s-ar putea să-şi asigure un loc în prima jumătate a clasamentului, la finele turului, mai ales că în ultima etapă au o deplasare grea, la Ziduri. Şansele sunt de partea amfitrionilor, după ce „spartanii” respiră ceva mai uşuraţi, la „cota 12”, după decizia Comisiei de Apel, plus că în ultima vreme nu prea au mai rupt gura târgului, prin deplasare.

Unirea Ungureni - Roberto Ziduri
„Gâlmă” se întoarce la Ungureni, cu gândul să refacă handicapul faţă de primele trei clasate. Cu două victorii ar rămâne măcar în umbră, pentru că cel puţin până la primăvară podiumul pare bătut în cuie. Ar fi vremea ca Sacagiu să-şi reamintească de „sfatul” lui „Gâlmă”, repetat. crescendo - „dă-i la poartă, dintr-una!”

Gloria Corneşti - Voinţa Perşinari
De la acel 2-2 din etapa a 13-a, de pe „Dalles Parc”, când au condus cu 2-0 şi au terminat „la pace” cu „spartanii”, trupa lui Dode Bălăşoiu pare că şi-a pierdut „voinţa” - două înfrângeri „legate”, una acasă, cu Răcari, alta sub Leaota şi sâmbătă, deplasare la Corneşti, în curtea liderului! Noroc cu golaverajul, altfel şi locul 5 ar fi fost în pericol pentru Perşinari, pentru că, orice s-ar spune, Gloria pleacă cu prima şansă, chiar dacă o remiză n-ar fi o surpriză prea mare.

Clasament
1.Corneşti 15 13 1 1 83-18 40
2.Răcari 15 12 1 2 55-19 37
3.Gura Şuţii 15 11 4 0 52-18 37
4.Ziduri 15 10 3 2 50-22 33
5.Perşinari 15 10 1 4 56-34 31
6.Ulmi 15 9 1 5 44-23 28
7.Brezoaele 15 6 6 3 36-24 24
8.Fieni 15 8 0 7 40-30 24
9.Colibaşi 15 7 0 8 42-28 21
10.Vişina 15 6 2 7 40-39 20
11.Voineşti 15 5 2 8 32-49 17
12.Ungureni 15 4 2 9 31-49 14
13.Mătăsaru 15 4 1 10 34-66 13
14.Bucşani 15 4 3 8 33-52 12*
15.Petrolul 15 3 3 9 21-36 12
16.Dragomireşti 15 2 1 12 24-65 7
17.IL Caragiale 15 2 3 10 18-70 6*
18.C.Izvorului 15 1 2 12 21-60 5
*penalizare 3 puncte - decizie CCD

Etapa a 17-a, 24 noiembrie (ultima a turului)
CSM Fieni - Gloria Corneşti
Voinţa Perşinari - Unirea Ungureni
Roberto Ziduri - Unirea Colibaşi
Unirea Bucşani - Voinţa Vişina
Petrolul Târgovişte - Unirea Răcari
Progresul Mătăsaru - Luceafărul Dragomireşti
FC Brezoaele - Olimpicii Ulmi
Recolta Gura Şuţii - CS Coada Izvorului
Sportul Voineşti - Viitorul IL Caragiale

Top marcatori
25 goluri: M.Matei (Corneşti)
20 goluri: Paraschiv (Colibaşi), Iliescu (Ulmi)
18 goluri: Tănase (Perşinari)
17 goluri: I.Radu (G.Şuţii)
16 goluri: Verdeş (Vişina)
13 goluri: Sandu (Voineşti)
12 goluri: Ionescu (Fieni), Mîndru (Corneşti), Mihăilescu (Perşinari)
11 goluri: Enescu (Corneşti), Sacagiu (Ungureni), Enache (Gura Şuţii)
10 goluri: Anghel (Fieni), L.Plăcintă (Răcari), A.Dinu (Bucşani), Anghelina (Ziduri)
9 goluri: I.Constantin (Corneşti), Costea (Răcari), Moţoi (Ziduri), Dumitru (Ungureni)
8 goluri: Dragnea (Corneşti), Enache (Brezoaele), Georgescu (Ulmi), Iorga (Bucşani)
7 goluri: Albu (Petrolul), Baicu (C.Izvorului), Cravcescu, Huţuşoru (Răcari), Zaharia (Perşinari), Covrig (Vişina), Georgescu (Ulmi), Fulga (Ziduri), Enescu (Ungureni)
6 goluri: Ghe.Paraschiv (Mătăsaru), Micuţă (IL Caragiale), Moraru (Voineşti), Calofir (Corneşti), Voinea (Răcari), Boboc, (Mătăsaru)
5 goluri: Dragnea (Corneşti), Costea, Mirescu (Răcari), Ioniţă, Rusu (Ziduri), Iosif (Fieni), Cernat (Voineşti), Scripcaru (Gura Şuţii), Gheboianu (Ulmi), C.Şerban (Perşinari), Soare, Dinu (Dragomireşti), Guţă (Colibaşi), Marinaş (Brezoaele), Costache, Luca (Mătăsaru)
4 goluri: Mirescu (Ziduri), C.Şerban (Perşinari), Ghiţă(Corneşti), Grecu, Bratu (Petrolul), Vlădescu, Manea (Colibaşi), Cr.Constantin (Dragomireşti), Stănescu, Iordache (Gura Şuţii)


Dă-ne LIKE, aici - https://www.facebook.com/DBPNT/ sau înscrie-te în grupul dambovitapenet - https://www.facebook.com/groups/566562406689042/ , pentru a fi la curent cu știrile care te interesează!

 

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii