1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

meci001aninoasa1„Toată lumea întreabă de... bani, pe nimeni nu interesează obiectivul echipei! Eu unul aş vrea mai mult, dar cu siguranţă că va fi mai greu ca sezonul trecut” - Cristi Bălaşa (FC Aninoasa)

Cristi Bălaşa rămâne un om deschis discuţiilor despre viitorul echipei, dar lucrurile nu par simple: „Vom avea un buget la cel mult jumătate faţă de sezonul trecut! Lotul s-a cam decimat şi în situaţia de faţă este destul de greu: mai toţi jucătorii abordaţi întreabă de bani! Nimeni, nici măcar unul nu m-a întrebat ce obiectiv avem?”... Bălaşa face o pauză, după care continuă: „Va fi greu, chiar mai greu decât în sezonul trecut... Mâine (n.r. - astăzi), sper să aflu cam ce buget va avea echipa, dar nu cred că va trece de 250.000-300.000 de lei, aşa că mai mult ca sigur vom sări peste cantonament! Ţineam extrem de mult la cel puţin 6-7 zile de pregătire centralizată, dar asta este situaţia... Cum să ne mai comparăm cu Petrolul Ploieşti, cu Flacăra Moreni sau Alexandria?”... Noutăţi? „Deocamdată am în vedere câţiva jucători de la Liga a 4-a - Ionuţ Radu (Gura Şuţii), Codroiu (Atletic Fieni), Blas (Bradul Moroeni) şi Sacagiu (Unirea Ungureni). Aş mai avea nevoie de 3-4 jucători cu experienţă, care să vină şi să joace, dar vom vedea. Vineri avem reunirea lotului, voi vedea cine şi mai ales câţi vor fi prezenţi, după care sâmbătă vom avea un joc şcoală, să vedem cam ce alegem. Oricum, eu unul nu dau înapoi, din contră - vreau mai mult, dar trebuie să se vrea, să îşi dorescă acest lucru şi jucătorii. Mulţi nu înţeleg că Liga a 3-a este un pas în faţă pentru pentru ei şi din păcate se mulţumesc cu puţin”... Cristi Bălaşa nu este singurul antrenor care constată că marea parte a jucătorilor se mulţumesc să îmbrace tricoul unei echipe de Liga a 3-a, aşa că ce să mai vorbim de obiective sau de viitor...

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii