1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

meci001aninoasanou2121Invincibilitatea pe teren străin în returul Ligii a 3-a a luat sfârșit pentru FC Aninoasa. Echipa din vecinătatea Târgoviște a suferit o înfrângere nedreaptă, cu FC Voluntari II, în prima “intermediară” din partea secundă a campionatului. Elevii lui Cristi Bălașa au cedat disputa cu ilfovenii cu scorul 2-3, la capătul unui meci în care dâmbovițenii au avut în repetate rânduri șansa de a restabili egalitatea.



Aninoasa a dominat total ultima parte a întâlnirii, dar Zeița Fortuna a făcut ca rezultatul de pe tabelă să rămână în favoarea grupării de lângă București. Meciul a început promițător pentru dâmbovițeni, iar lob-ul lui Neguț (6) s-a oprit în transversală. 

De la 3-0, la 3-2
Pe o posesie mai bună a mingii, ilfovenii și-au arătat subtil “colții”. După ce Ignat (17) și V. Mihai (31) nu au găsit ținta căutată, Stănescu a deschis scorul, pe final de repriză, printr-un șut la colțul lung, din marginea careului (43). Actul secund a debutat cu Aninoasa în atac, dar și cu Ștefan (47), Cernea (55), Neguț (65) și Grigorescu (66) irosind, pe rând, restabilirea echilibrului pe tabelă. Jocul a luat imediat o nouă turnură după “avalanșa” de ocazii dâmbovițene. Pe nepusă masă, a doua echipă a Voluntariului a avut parte de șapte minute magice și a ridicat scorul la 3-0, la capătul reușitelor semnate de Tudorică (68) și Trandafirescu (75)! Avansul nesperat luat de gazde i-a trezit din letargie pe Cernea et comp., iar în ultimul sfert de oră al întâlnirii au pus stăpânire pe joc. Calofir a redus din handicap (81), punând latul la centrarea lui Coman, după care a urmat un asediu total la poarta lui Petrariu. Două minute mai târziu, același Calofir a șutat sub transversală, dar portarul ilfovenilor a scors perfect în corner. La următoarele două faze de poartă, Ștefan (84) a expediat puțin peste transversală, iar execuția lui Calofir lângă bară a fost parată excelent de Petrariu în corner (86). Cu trei minute înainte de final, defensiva ilfoveană a cedat din nou, la capul lui Neaga, trimis din zona careului mic.

Neșansă pentru Aninoasa pe final de joc
Apropierea de o remiză i-a dus pe dâmbovițeni să pună o presiune și mai mare la buturile adverse, dar neșansa a dus Aninoasa să plece fără nici un punct de la Voluntari. În minutul 88, lovitura de cap al lui Calofir din fața porții a fost reținută de Petrariu, după care capul lui Coman este și el reținut de același portar (90). În minutele suplimentare, Aninoasa a avut din nou ghinion. Pentru început șutul lui Calofir din 7-8 metri a fost prins de portar, iar la ultima faza a jocului Maican a trimis mingea în bară, după care șutul lui Neguț, din 3-4 metri, s-a oprit în brațele lui Petrariu. În urma unui joc în care s-a aflat foarte aproape de o revenire spectaculoasă tabelă, Aninoasa a rămas pe nedrept fără nici un punct în tolbă în meciul cu ilfovenii. După eșecurile cu Voluntari II și Moreni, echipa de lângă Târgoviște este obligată să învingă, sâmbătă, pe ACS Șirineasa, pentru a rămâne în partea superioară a clasamentului.

FC Voluntari II – FC Aninoasa 3-2 (1-0)
Marcatori: Stănescu (43), Tudorică (68), Trandafirescu (75)/ Calofir (81), Neaga (87).

Vouluntari II: Petrariuu – Leașă, Ignat (82 Diaconu), Lică, Uțoiu – Nica, V. Mihai (80 M. Dumitru), Stănescu, Tudorică – Poștoarcă (46 Clătinici), Trandafirescu (82 Ene). Antrenor: Tibi Bălan.

Aninoasa: Bărboiu – Marina, Neaga, Coman, Cernea – Rusu (62 Calofir), Ștefan, Huțușoru (76 Neacșu), Grigorescu (67 Dinu) – Roșciugă (58 Maican), Neguț Antrenor: Cristian Bălașa.
Stadion “FC Volunatri”. Spectatori: 150.

Au arbitrat: Ciprian Aelenei (Iași) – Adrian Condurache (Pașcani), Tudor Cornea (Iași). Observatori FRF: Iulian Ivan (Giurgiu) și Andrei Simion (București).

Cartonașe galbene: Lică (53), Trandafirescu (57), Igant (76)/ Cernea (48), Roșciugă (57).

Ionuț Parghel

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii