1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

meci001cetatea232Cetatea Târgoviște vrea să debuteze cu dreptul în anul 2018! Duminică, în Cupa României, târgoviștenii susțin primul meci oficial. Adversară le va fi o trupă dintr-o ligă superioară!

Cetatea Târgoviște – Voința Bezdead este unul dintre meciurile programate duminică, de la ora 11:00, în Cupa României. Târgoviștenii vor victoria, chiar dacă adversarul vine din Onoare: “E primul meci oficial din 2018, dar noi nu am stat deloc în tot acest timp. Am reluat pregătirile pe 10 ianuarie și de atunci am efectuat opt amicale, prin județ și mai multe antrenamente la sală, când condițiile de joc erau grele. Am înțeles că vom juca, acasă cu Bezdead, echipă de la Liga 5. Obiectivul nostru este victoria și sperăm să urcăm cât mai mult în fazele Cupei României! Cât ne va permite experiența și de ce nu, norocul. Indiferent de momentul în care ne vom opri, nu voi avea o problemă cu jucătorii mei, sunt la prima experiență de acest gen și implicit la stadiul de acomodare. Bineînțeles, voi vrea de la jucătorii mei implicare maximă, chiar dacă echipele întâlnite de acum vor fi teoretic superioare. Vă așteptăm la meci la sfârșitul săptămânii, duminică, la stadion Petrolul Târgoviște, de la ora 11:00”, a declarat Bogdan Marius Ameriknu, sufletul acestei echipe.

Nu ne rămâne decât să le urăm succes, atât târgoviștenilor, cât și adversarilor. Iar cei mai buni să câștige!

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii