1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

otelulgalati97După 7 goluri la tineret-rezerve, remiză albă cu Oțelul! Etapa a 16-a aducea la Târgoviște ocupanta locului 3 - Oțelul Galați (29p), La acel moment, Chindia se afla pe locul 12 în prima ligă, cu 20 de puncte! A fost un meci interesant, de care mulți își aduc aminte! 



Chindia Târgoviște - Oțelul Galați 0-0
Chindia: Jipa - Reghecampf, Țermure (cpt), Gîlmencea,Bogoi, Ghegu - Aliuță (55 - Onisemiuc), Bălașa, Dumitrașcu (68 - Godeanu) - Toboșaru, Luca (85 - Ristea). Antrenor: Silviu Dumitrescu.

Oțelul: Bordeianu - Bosînceanu (55 - Arhire), Pelin, Haraga, TOfan, Florea - Spirea, V.Ștefan (cpt), V.Tănase, I.Viorel (87 - Ion Gigi), State (75 - Cornea). Antrenor: Vasile Simionaș

Au urbitrat: Ioan Danciu (Petroșani) - Alex.Deaconu (Ploiești) și Iulian Spătaru (Timișoara). La tineret- rezerve. 4-3 (3-0; au marcat: Rădoi 2/1 din 11m, Becheanu, M.Pietraru - Stoleru, Bogdan, Popalică)

Câteva cifre statistice înaintea meciului cu Oțelul: Aliuță și Baicu se aflau înaintea meciurilor cu nr.15 în DN A, iar Onisemiuc la al 10-lea. Ghergu și Dumitrașcu - (ultimul împlinise în cantonament 29 de ani), aveau fiecare câte 14 goluri marcate în prima divizie. Gălățenii jucaseră 287 de meciuri în DN A (cu 49 de remize), în vreme ce Târgoviștea avea doar 145 în prima divizie.

În preziua meciului, Ioan Crăciunescu denunță printr-un fax trimis FRF, afirmațiile lui Cornel Dinu, care acuză fapul că la meciul Chindia vs Dinamo arbitrajul ar fi fost în defavoarea bucureștenilor! Revenind la meciul cu Oțelul (30 nov 1996), disputat pe un teren greu, îmbibat cu apă, după ploile lungi de toamnă târzie, am notat ocazia din start a lui Toboșaru (min.7), care ratează de la marginea careului mic, după ieșirea inoportună a lui Bordeianu. După numai un sfert de oră, Dumitrașcu - scăpat spre poarta gălățeană, este blocat în ultimul moment de Bosînceanu. Împinși parcă de la spate, de Vali Ștefan, ”capul limpede” al oțelarilor, oaspeții ies la atac și Ion Viorel îl întinde serios pe Jipa,. Jipa mai salvează echipa de gol în două rânduri (min.30 și 40), după care lobul lui Aliuță (min.41) a trecut ”peste”. În ultimul minut al primei reprize, Toboșaru deviază cu capul, la șutul-cerntrare al lui Aliuță spre poarta goală, însă apare, din ”senin”, fundașul Pelin care scoate de pe linia porții! Chiar dacă repriza secundă s-a derulat sub dominarea clară a Chindiei, vom bifa a 50-a remiză pentru Oțelul, care scapă și cu ceva noroc, pe final, când târgoviștenii au ratat 3 ocazii în doar 4 minute: Ristea (min.87), Reghecampf (88 - la vinclu, mingea revenind în teren, fiind reținută de Bordeianu) și Godeanu (89- ”foarfecă” spectaculoasă, dar pe Lângă poartă)! Remiza întărește locul 3 pe podium al oțelarilor  și Chindia urcă pe locul 10, înaintea restanței cu bănățenii, programată cu doar 3 zile înainte de ultimul meci al turului cu Steaua - care a încercat să amâne meciul, „militarii” motivând deplasarea la Dortmund (3-5 în CL), cerere refuzată de conducerea târgoviștenilor!

Foto (facebook): Oțelul Galați, în sezonul 1996/1997, a jucat în Cupa UEFA, unde a fost eliminată în turul 2 preliminar, de danezii de la Vejle (după 0-3, 0-3).

 

 

Dă-ne LIKE, aici - https://www.facebook.com/DBPNT/ sau înscrie-te în grupul dambovitapenet - https://www.facebook.com/groups/566562406689042/ , pentru a fi la curent cu știrile care te interesează.

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii