1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

Cartonas rosu„Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”! Oare? Cam aşa sună „motivaţia-scuză” a lui Cristi Catană, care, în cele din urmă, s-a decis să treacă în tabăra lui Emil Tudor - adică cel care a vrut să-l îndepărteze din AJF - în prima fază, pentru ca mai apoi să… pregătească terenul, de aşa natură, refuzându-i dreptul de a candida!...

 

Curios sau nu, Cristi Catană - omul în care mulţi şi-au pus speranţa unei schimbări şi de ce să nu recunosc că şi subsemnatul se număra printre ei, o întoarce ca la... Ploieşti şi trece în tabăra „catindatului de la Centru”, adică a... „duşmanului”!... „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”! Nu Cristi, noi am cerut „capul lui Moţoc” pe tavă şi am crezut că eşti unul dintre cei hotărâţi să pună umărul la „decapitarea” răului din fotbalul dâmboviţean! Ba mai mult, „noi te vrem, tu nu ne mai vrei”, alături de tine! Dacă tu eşti convins că faci bine ceea ce faci, te înşeli amarnic şi îi păcăleşti, în primul rând pe cei care şi-au pus mari speranţe în tine. Sunt unul dintre cei care m-am retras din fotbalul dâmboviţean, poate prea târziu şi mi-ai dat dreptate la vremea respectivă. Nu vreau să intru în amănunte, chiar dacă am discutat pe acest subiect de „n” ori, dar dacă tu crezi că ceea ce se petrece în fotbalul dâmboviţean este normal, tare mi-e teamă ca nu cumva să fii considerat de mulţi ca părtaş la valul de „jonglerii şi mişmaşuri”. Sigur, nu putem să te condamnăm, este alegerea ta, ai „motivul” tău să-l susţii şi să lucrezi în continuare cu Emil Tudor, dar poate că mai bine n-ai fi ales „scuza” de mai sus şi atunci am fi înţeles că „tăcerea (ta) este de aur”. Poate că după alegeri ai fi continuat în linişte, alături de Emil Tudor - în eventualitatea ca actualul preşedinte să fie reales, fără a mai fi nevoit să dai vreo explicaţie cuiva. Pentru că, sincer vorbind, nu poţi să ne întorci spatele, fără să ne explici şi de ce! Nu noi te-am refuzat, ci tu ne refuzi, graţie... brânciului pe care ţi l-a dat cel pe care vrei să-l iei în braţe, până... treci puntea! La fel de bine, nu pot să ies dintr-o dilemă: cine minte? Aurelian Godinac - care mi-a declarat că „numărul 1” pe lista lui de colaboratori este Cristi Catană sau secretarul general al AJF - care susţine că n-a fost ofertat de nicio echipă, pentru o viitoare colaborare? La fel de bine, poate că Ionuţ Iugulescu are un motiv anume, refuzând o eventuală colaborare cu tine, dar cântărind schimbarea ta de opinie, dă-mi voie s-o compar cu un meci de fotbal: în prima repriză ai arbitrat corect, fair-play, dar, după pauză ai schimbat macazul şi ai dat-o cu... „gazda” (n.r. - a se citi „actualul preşedinte”)! Chiar nu ne (mai) interesează cui îi faci lobby, dar se pare că mulţi dintre foştii tăi susţinători sunt cam... derutaţi şi ne întreabă pe noi: „Eu cu cine votez?”

P.S. „motivaţia-scuză” este preluată de pe „sportimpact.ro”

Dă-ne LIKE, aici - https://www.facebook.com/DBPNT/ sau înscrie-te în grupul dambovitapenet - https://www.facebook.com/groups/566562406689042/ , pentru a fi la curent cu știrile care te interesează!

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii